Ioan 8:12

Şi astăzi m-am oprit la o afirmaţie făcută de Domnul Isus Hristos. Ea se găseşte scrisă în Ioan 8:12:

Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

În ultimile zile, s-a făcut multă zarvă în legătură cu „lumina sfântă”, cea adusă de la Ierusalim. Oare, de acolo vine adevărata lumină? Lumina este într-un loc anume? Eu cred că lumina nu este nici ceva, nici undeva, nici la cineva. Lumina este CINEVA! Lumina este Mântuitorul Însuşi. El este singura şi adevărata lumină!

Credinciosul ar trebui să ia lumina direct de la Domnul Isus Hristos. Prin Studiul Sfintei Scripuri, omul poate să fie luminat şi să înţeleagă marile adevăruri esenţiale pentru viaţă.

Tu, de unde-ţi iei lumina?

Lumina ta vine de sus, sau vine de jos? Şi dacă ai primit lumina, o oferi şi altora?

„Urmașii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină în mijlocul oamenilor. Ei sunt lumina lumii. Isus le spune tuturor acelora care poartă Numele Său: Voi v-ați predat Mie și Eu v-am dat lumii ca reprezentanți ai Mei. După cum Tatăl M-a trimis pe Mine în lume, tot așa, zice El, “i-am trimis și Eu pe ei în lume”. (Ioan 17, 18.) După cum Hristos este calea prin care Se descoperă Tatăl, tot așa și noi trebuie să fim mijlocul prin care Se descoperă Hristos. Chiar dacă Mântuitorul nostru este marele Izvor de lumină, să nu uiți, creștin iubit, că El este descoperit prin unelte — oameni. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt revărsate prin unelte omenești. Hristos Însuși vine în lume ca Fiu al omului. Natura omenească, unită cu natura dumnezeiască, trebuie să vină în contact cu ce e omenesc. Biserica Domnului Hristos, fiecare ucenic al Mântuitorului, este mijlocul hotărât de cer pentru descoperirea lui Dumnezeu față de oameni. Îngeri ai măririi așteaptă să dea prin noi, sufletelor care sunt aproape să piară, lumina și puterea cerului. Oare omul se va da înapoi de la lucrarea care i-a fost încredințată? O, atunci lumea va fi jefuită în aceeași măsură de influența făgăduită a Duhului Sfânt!

Dar Isus nu-i îndeamnă pe ucenicii Săi: “Siliți-vă să faceți lumina voastră să lumineze”, ci El le zice: “Lăsați să lumineze”. Dacă Hristos locuiește în inimă, este cu neputință să ascundem lumina prezenței Sale. Dacă aceia care pretind a fi urmași ai lui Hristos nu sunt lumina lumii, aceasta se întâmplă din cauză că puterea dătătoare de viață i-a părăsit; dacă nu au de dat lumină, înseamnă că nu mai au legătură cu Izvorul de lumină.” (E. G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 4)

Să ne dea Dumnezeu putere să fim reflectoare funcţionale! Să primim şi să răspândim lumina pe care ne-o dă Mântuitorul! Astfel, cei din jurul nostru, dacă vor dori, vor scăpa de beznă şi vor putea umbla în lumină.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.