Psalmii 3:8

Textul biblic pe care l-am ales pentru astăzi se află în cartea Psalmilor, la capitolul 3, versetul 8:

„La Domnul este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău.”

Până la urmă, cine sau ce ne-ar putea salva? Doar medicul? Doar medicamentele? Doar tratamentele naturiste?

David era într-o situaţie foarte grea. Tocmai aflase de lovitura de stat dată de fiul său Absalom. Uneltirea l-a dus în exil. În timp ce fugea şi-a dat seama de situaţia reală şi de efectele deciziilor lui anterioare.

„Care erau sentimentele tatălui și împăratului, atât de crud frământat în primejdia aceasta îngrozitoare? Viteazul, omul războinic, împăratul al cărui cuvânt era lege, trădat de fiul său pe care-l iubise, pe care îl lăsase să-și împlinească poftele și în care se încrezuse în mod neînțelept, tratat rău și părăsit de supușii obligați față de el prin cele mai puternice legături de onoare și credință! În ce cuvinte și-a revărsat sentimentele inimii sale? În timpul celei mai grele încercări, inima lui s-a sprijinit pe Dumnezeu și a cântat:

“Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: ‘Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!’ Dar, Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea și Tu îmi înalți capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, Și El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. Mă culc, adorm, Și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare, Care mă împresoară din toate părțile…. La Domnul este scăparea: Binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău.” (Psalmii 3, 1-8.)” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 742)

Dumnezeu să-Şi binecuvânte poporul Său!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.