Isaia 26:3 şi 12

Spread the love

„Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.”

„Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlinești pentru noi.” (Isaia 26:3,12)

Pacea – o stare dorită, aşteptată şi căutată de mulţi. Cum se obţine oare? Cine o dă? Poţi căpăta pacea luptând?

„Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și predau ființa lor purtării Sale de grijă și viața lor ca El să o conducă vor afla pace și liniște. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveselește cu prezența Sa. În supunere desăvârșită, este odihnă desăvârșită. Domnul zice: “Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26, 3.) Viața poate părea încurcată; dar, predându-ne înțeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viață și un caracter model, spre mărirea Lui. Și caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică.” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 331)

„Ascultarea aduce odihnă — În supunerea totală față de Domnul Isus Hristos există pace; o pace constantă care inundă sufletul. Ascultarea de Dumnezeu aduce odihna. Ucenicul care calcă umil și smerit pe urmele Răscumpărătorului descoperă o pace și o odihnă pe care lumea nu le poate oferi și pe care lumea nu le poate lua înapoi.” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 2, pag. 803)

Armele şi războaiele nu sunt „aducătoare de pace”. Doar Dumnezeu este Cel care poate să ofere pace stabilă şi de calitate.

Să ne încredem în Dumnezeu şi vom primi pacea mult dorită! Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.