Predică de Sabat – 09 mai 2020

Spread the love

Încet, dar sigur, ne apropiem de ziua eliberării! Şi chiar dacă prima opţiune ce ne vine în minte este cea a ieşirii din starea de urgenţă, eu chiar mă refer la o altă eliberare: cea când vom fi liberi de virusul păcatului.

Pentru eliberarea aceasta, tot în casele noastre, ne vom închina şi-L vom lăuda pe Dumnezeu.

Imnul creştin propus pentru deschidere: 567 – „Ce bine e când fraţii!”

Predica din acest Sabat are drept titlu o întrebare:

„La inimă sau la ficat?”

A trecut încă o săptămână. Biserica este tot închisă. Probabil că va mai dura ceva timp până când ne vom putea vedea faţă către faţă în Casa Domnului. Dar când ne vom vedea, cum va fi?

Strofa 3 din imnul de început spune:

„Se va-nnoi odată prin ei locașul sfânt
/: Toţi fericiţi şi liberi vor fi pe-un nou pământ.” :/

Cum ne vom simţi la revederea din biserică? Ne vom bucura că ne vedem? Vom fi fericiţi?

GÂNDUL CENTRAL AL PREDICII:

Contează foarte mult unde ne „păstrăm” fraţii. Pot fi purtaţi în inima noastră, ori putem să-i avem la ficat. Dumnezeu doreşte să ne revizuim acum percepţia faţă de fraţii noştri.

PRETEXTUL PREDICII:

Cu ceva timp în urmă am citit o povestire foarte interesantă. Am fost pus serios pe gânduri.

Didier era doar un băieţel de 11 ani când a asistat la un episod care i-a schimbat complet viaţa. Se afla cu mama lui pe o stradă, unde femeia lucra ca vânzătoare ambulantă pentru a-și câștiga pâinea, când aceasta a picat secerată de 38 de gloanţe care i-au străpuns trupul. Acele momente cumplite au sădit în Didier sămânţa autodistrugerii, a urii și a dorinţei de răzbunare.

„În droguri și alcool am căutat dragostea care mi-a fost luată prin asasinarea mamei mele”, i-a povestit prietenului său, doctorul Aldvo Civico, cel care a și relatat emoţionanta poveste a lui Didier într-un articol pentru Psychology Today.

Timp de 4 ani, băiatul a nutrit planul prin care avea să-și răzbune mama ucisă fără vină. Își petrecea nopţile gândindu-se, printre lacrimi de tristeţe, la momentul fatidic. Și-a făcut rost de arme de foc și de grenade, dar îi lipsea curajul de a-şi pune planul în aplicare. Întâmplarea a făcut însă ca Didier să se împrietenească cu cel care avea să îl ajute să se răzgândească și să renunţe la planurile sale de răzbunare. Datorită noului său prieten, un om credincios, a reușit să înveţe, în timp, să ierte și să se elibereze de furia care pusese stăpânire pe el.

„După ce și-a dat seama că ura pe care o adăpostea în inimă îi consuma sufletul și îl ucidea, a găsit puterea și curajul să îl ierte pe omul care i-a ucis mama”, povestește doctorul Civico.

A trecut o vreme până când Didier avea să fie supus testului suprem care să demonstreze dacă l-a iertat cu adevărat pe cel care îl lăsase orfan. Unul dintre prietenii lui i-a mărturisit, într-un final, că știe cine este făptașul, doar că nu a avut niciodată curajul să îi spună adevărul, de teama a ceea ce ar putea urma. Acesta pentru că responsabil de moartea femeii era chiar fratele celui care a făcut confesiunea.

La aflarea veștii, gândurile lui Didier nu s-au mai îndreptat spre răzbunare, așa cum plănuia odată, ci, dimpotrivă. „Vreau să îi ofer iertarea mea și să încerc să îl ajut”, i-a mărturisit lui Civico.

Mai mult, Didier vrea ca misiunea vieţii sale să fie aceea de a-i ajuta, a le da speranţă și lecţii de viaţă tinerilor cu probleme. „Dacă eu am fost capabil să mă schimb și să iert, atunci și alţii pot”, crede tânărul Didier.

Iată o lecţie de creştinism autentic oferită de un musulman care a înţeles esenţialul vieţuirii frumoase.

Să deschidem Biblia şi să citim în Matei 18:21-35:

Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.

Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: „Plătește-mi ce-mi ești dator.” Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria.

Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: „Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău cum am avut eu milă de tine?” Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Versetele cheie:

Versetul 22: Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.”

M-am gândit ce ar fi dacă, în casa mea (în familia mea) ar trebui să aplic principiul iertării strict la literă. Primul lucrur ar fi acela de a-mi cumpăra un caiet mare şi cu multe file. Apoi, în fiecare zi, imediat după ce m-aş trezi, ar trebui să trec data. Apoi, cu răbojul lângă mine, cu mare atenţie pentru a nu scăpa ceva, voi nota orice posibilă greşeală a partenerului. Când voi avea 490 de motive de iertat mă voi opri. Sub nicio formă nu voi ierta cea dea 491 greşeală.

Cum ar fi să stai cu agenda ca să bifezi greşelile celuilalt? Dar dacă ar face-o şi celălalt? Cred că cele mai multe greşeli vor fi generate de greşeala de a contabiliza greşit greşelile celuilalt. Adică, sigur vor fi motive de nemulţumire cu privire la rigurozitatea indexării păcatelor celuilalt.

Versetul 35: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Cum este să ierţi? Poţi să ierţi având drept argumente mai multe imbolduri:

  1. Poţi ierta de gura altora (rude, prieteni, fraţi, comitet, pastor);
  2. Poţi ierta gândindu-te la câştiguri şi avantaje (relaţii financiare, poziţii sociale sau bisericeşti);
  3. Poţi ierta pentru că „aşa trebuie” (pentru a împlini o datorie – nu vrei, dar trebuie);
  4. Poţi ierta ca să araţi că eşti mai bun (ca să îngrămădeşti cărbuni aprinşi pe capul celuilalt);
  5. Poţi ierta fiindcă urmezi exemplul lui Dumnezeu (Dumnezeu îţi dă puterea de a face).

Mântuitorul spune că trebuie să iertăm din toată inima. Mai bine spus, trebuie să iertăm şi cu inima, nu doar cu raţiunea. Acesta înseamnă nu doar să nu urâm, ci să iubim. Nu doar să luăm pe cineva de la ficat, ci să-l punem la inimă.

Paragrafe inspirate:

Apostolul Petru a venit la Domnul Hristos cu întrebarea: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Rabinii limitau acordarea iertării până la trei ori. Apostolul Petru, îndeplinind — după părerea lui — învățătura Domnului Hristos, a gândit să extindă acordarea iertării până la “șapte ori” numărul desăvârșirii. Dar Domnul Hristos ne-a învățat că nu trebuie să obosim iertând. “Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.”

Apoi, El înfățișează adevăratul motiv pe baza căruia iertarea trebuie să fie acordată, cum și primejdia de a nutri un spirit neiertător. Într-o parabolă, El a povestit despre un împărat care a venit să se socotească cu slujbașii care administrau afacerile împărăției sale. …

Această parabolă prezintă detaliile care sunt necesare pentru completarea tabloului, dar care n-au corespondent în semnificația ei spirituală. Atenția nu trebuie să fie atrasă de aceste detalii. Aici sunt ilustrate unele adevăruri mari, și atenția noastră trebuie să fie acordată acestora.

Iertarea acordată de acest împărat reprezintă iertarea divină a tuturor păcatelor. Domnul Hristos este reprezentat prin împăratul, care, plin de milă, a iertat datoria robului său. Păcătosul se află sub condamnarea Legii călcate. El nu se poate mântui singur si, pentru acest motiv, Domnul Hristos a venit în această lume, îmbrăcând divinitatea Sa cu haina naturii noastre omenești, și și-a dat viața Sa, El, cel drept, pentru cel nedrept. El S-a dat pe Sine pentru  păcatele noastre și, fiecărui suflet, El îi oferă, fără bani, sângele Lui aducător de iertare. “La Domnul este îndurare, și la El este belșug de răscumpărare.” Psalmii 130, 7. …

Dar învățătura din această parabolă n-ar trebui să fie greșit aplicată. Iertarea lui Dumnezeu manifestată față de noi nu ne scutește nicidecum de datoria noastră de a-L asculta. Tot astfel, spiritul de iertare manifestat față de aproapele nostru nu scutește de cerințele unei drepte îndatoriri. În rugăciunea pe care Domnul Hristos a învățat pe ucenici s-o rostească, El spunea: “Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Matei 6, 12. Prin aceasta El nu înțelegea faptul că, în vederea iertării păcatelor noastre, noi nu trebuie să cerem de la datornicii noștri ceea ce în mod drept aceștia ne sunt datori. Dar dacă ei nu pot plăti, chiar dacă acesta este rezultatul unei neînțelepte administrări, ei nu trebuie aruncați în închisoare, chinuiți, sau chiar tratați în mod aspru; parabola aceasta nu ne învață să încurajăm indolența. …

Mântuitorul nostru ne învață că problemele de neînțelegeri dintre creștini, trebuie să fie aplanate în biserică. Ele n-ar trebui aduse înaintea acelora care nu se tem de Dumnezeu. Dacă un creștin este nedreptățit de fratele său, acesta să nu se adreseze celor ce nu cred, târându-l la judecată. El să urmeze învățătura pe care ne-a dat-o Domnul Hristos. În loc de a căuta să se răzbune singur, să salveze pe fratele său. Dumnezeu va ocroti interesele acelora care îl iubesc și se tem de El și, de aceea, cu încredere, noi să încredințăm cazul nostru Lui, care judecă cu dreptate.

Prea adesea, când cineva greșește mereu și mereu și acesta își mărturisește greșeala sa, cel împotriva căruia s-a greșit se simte obosit și consideră că a iertat destul. Dar Mântuitorul ne-a spus deschis cum să ne purtăm cu cel greșit: “Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l. Și dacă-i pare rău, iartă-l,” Luca 17, 3. Să nu-l ții la distanță socotindu-l nevrednic de încrederea ta. Ia seama la tine însuți, “ca să nu fii ispitit și tu.” Galateni 6, 1.

Dacă frații tăi greșesc, tu trebuie să-i ierți. Când vin la tine și își recunosc greșeala, tu nu trebuie să zici: “nu  cred că sunt destul de umiliți. Nu cred că ei sunt sinceri în mărturisirea lor.” Cu ce drept îi judeci ca și când le-ai citi inima? Cuvântul Domnului spune: “Dacă-i pare rău, iartă-l. Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi, și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: ‘Îmi pare rău’ — să-l ierți.” Luca 17, 3. Și nu numai de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte — tot atât de des, de câte ori te iartă Dumnezeu pe tine. …

Nu dați celui greșit nici o ocazie de descurajare. Nu îngăduiți ca o asprime fariseică să rănească pe fratele vostru. Nici un gând amar de batjocoră să nu se ivească în mintea sau inima voastră. Nici o urmă de dispreț să nu se simtă în vocea voastră. Dacă veți rosti un cuvânt de la voi, sau veți lua o atitudine de indiferență, sau veți manifesta un spirit de bănuială sau neîncredere, lucrul acesta ar putea aduce ruina unui suflet. El are nevoie de un frate cu o inimă plină de simpatie ca a Fratelui mai Mare, care să miște inima lui omenească. Faceți-l să simtă mai bine strângerea puternică a unei mâini iubitoare și să audă șoptindu-i-se: “Să ne rugăm.” Dumnezeu vă va da la amândoi o bogată experiență. Rugăciunea ne unește laolaltă unul cu celălalt, și cu Dumnezeu. Rugăciunea aduce pe Domnul Hristos alături de noi și dă celui ce stă să cadă, celui apăsat, noi puteri spre a birui lumea, firea și pe cel rău. Rugăciunea îndepărtează atacurile lui Satana.

Dar marea învățătură a parabolei se află în contrastul dintre mila lui Dumnezeu și inima împietrită și nemiloasă a omului; în faptul că mila plină de iertare a lui Dumnezeu trebuie să fie o măsură și pentru noi. “Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?”

Noi nu suntem iertați pentru că iertăm, ci CUM IERTĂM! Temeiul pentru orice iertare se află în iubirea nemeritată a lui Dumnezeu; dar, prin atitudinea noastră față de alții, noi dovedim dacă ne-am însușit sau nu această iubire. De aceea, Domnul Hristos spunea: “Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.” Matei 7, 2. (E. G. White – Parabolele Domnului Hristos – pag. 143 -251)

COMENTARII:

Iertarea se învaţă de timpuriu. Dacă cei apropiați nu au ştiut să te înveţe să ierţi şi cum să faci asta, vei rămâne cu frustrări şi sentimente de neputinţă, vei avea tentaţia să pedepseşti, să îl faci pe celălalt să plătească, să sufere. Când cel ce acordă iertarea o face cu nobleţe, va răspândi bunatatea lui şi va primi admiraţie.

Iertarea poate să fie un mod de a privi viaţa, pe ceilalţi şi pe sine.

Mă întorc la al doilea verset cheie:

Matei 18:35: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Sora White, într-o noapte, nu a fost lăsată să doarmă pentru a primi un sfat extrem de important:

„Mi-a fost dată noaptea trecută această instrucțiune, și acum la ora unu noaptea, îți scriu solia pe care am primit-o. Trebuie să încurajăm pe cei greșiți să-și mărturisească relele făcute; ar trebui să-i iertăm din toată inima, recunoscând îndrumarea pe care a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său.” (E. G. White – Mărturii nepublicate, pag. 378)

Dacă Dumnezeu a considerat că este mai important un astfel de mesaj decât somnul (pe care tot El îl consideră important), de ce să nu luăm şi noi aminte?

Atunci când vorbim de iertare, trebuie avute în vedere două elemente:

  • Să ne mărturisim greşelile şi să cerem iertare celor cărora le-am greşit;
  • Să iertăm pe cei care ne-au greşit, aşa cum ne-a iertat Dumnezeu.

Fireşte, este foarte greu să iertăm. Este adevărat. Dar ce se va întâmpla dacă vrem să iertăm?

Potrivit unui studiu publicat în Journal of Behavioral Medicine, iertarea este asociată cu o mulțime de beneficii pentru sănătate, inclusiv un nivel mai bun al energiei şi o îmbunătățire a calității somnului.

Beneficiile pentru sănătate ale iertării derivă din abilitatea de a reduce efectele negative generate de sentimentele de furie, depresie şi oboseală cronică. Odată acordată iertarea, victima scapă de ideile de răzbunare şi se simte mai puțin ostilă, enervată sau supărată atunci când își amintește de experiența neplăcută, susțin cercetătorii de la Universitatea din Tennessee. Consecințele neiertării duc la creșterea nivelului de emoții negative din organism.

Un studiu realizat în 2011, publicat în Journal Personal Relationships, la care au participat cupluri căsătorite, a scos la iveală faptul că atunci când victima îl iartă pe agresor, ambii parteneri au experimentat o scădere a tensiunii arteriale. Acest rezultat a fost confirmat de un alt studiu realizat de Journal of Behavioral Medicine potrivit căruia iertarea este asociată cu reducerea nivelului tensiunii arteriale.

„Dacă există o legătură cauzală între iertare şi sănătate, atunci reducerea furiei, anxietății şi a depresiei pot explica modul în care iertarea operează asupra organismului”, au mai adăugat oamenii de știință.

Chiar Sfânta Scriptură spune:

Proverbe 17:22  „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.”

„Oamenii sunt diferiţi, unii iartă mai repede şi mai uşor, alţii nu acceptă iertarea, instalându-se consecvent într-o atitudine de ostilitate faţă de cel care a produs o fărădelege. Totuşi, este important să iertăm pentru că astfel ne eliberăm de o mare parte din durerea cauzată de eveniment şi putem merge mai departe, recomandă dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru în cadrul Clinicii Hope din Bucureşti. Suferinţa se termină atunci când decidem să iertăm. Dar este important de menţionat că iertarea nu înseamnă că acceptăm răul care ne-a fost făcut sau încălcarea principiilor noastre, ci este despre vindecarea noastră. Iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine.“

Aşa că, iertând, printre altele, ajungem să prevenim sau să tratăm anumite afecţiuni din domeniul sănătăţii. Câştigul va fi dublu: şi de natură fizică, dar şi de natură spirituală.

APEL:

În rugăciunea „Tatăl Nostru” există o frază pe care am vrea să o evităm cât de mult putem:

Matei 6:12 „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri;”

Ne place să fim iertaţi aşa cum iertăm? Ne place să fim iertaţi tot atât cât iertăm şi noi? Ne place să ni se ierte cu aceeaşi inimă cu care iertăm noi? Ar fi catastrofal. Avem pretenţii de la alţii. Aşteptăm ca alţii să ne ierte instantaneu. Ba chiar şi Dumnezeu trebuie să facă la fel. Dar noi cum facem?

Inima noastră ar trebui să se înmoaie şi să fie mai binevoitoare. Să fim mai îngăduitori, mai curtenitori, mai iertători şi plini de compasiune. Dumnezeu aceasta doreşte de la noi.

Să ne ajute Dumnezeu să-i mutăm pe fraţii noştri acolo unde trebuie: de la ficat, la inimă! Să-i iubim tot atât de mult cum ne-a iubit şi Dumnezeu pe noi!

AMIN!

Imnul creştin propus pentru încheiere: 566 – Ce plăcut e şi frumos!

Cu inimă sinceră, pastor Viorel Dascălu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.