Psalmii 23:2

Astăzi gândurile mi s-au oprit la verdele ierbii şi la albastrul apei. Iată ce scrie psalmistul:

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” (Psalmii 23:2)

Ce credeţi că aş răspunde dacă cineva m-ar întreba: „Ce ţi-ai dori cel mai mult şi mai mult?”

Trecând peste domeniul spiritual (care este primordial, evident) pe nerăsuflate eu aş răspunde: „Vreau să fiu într-un loc cu verdeaţă şi cu o apă limpede!” Acesta este peisajul pe care mi-l doresc.

Şi cred că nu sunt singurul. Şi alţii vor acelaşi lucru. Foarte mulţi oameni tânjeşc după „eliberare” din case şi un colţ de natură.

Domnul Hristos a vorbit deseori despre natură şi mai ales despre apă.

„În convorbirea Sa cu femeia samariteancă la fântâna lui Iacov, Mântuitorul S-a folosit de același tablou. “Dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”. (Ioan 4, 14.) Domnul Hristos combină cele două simboluri. El este Stânca, El este Apa vie.
Tablourile acestea frumoase și pline de adânci înțelesuri sunt prezente în toată Biblia. Cu veacuri înainte de venirea Domnului Hristos, Moise arăta spre El ca fiind Stânca mântuirii lui Israel (Deuteronom 32, 15); psalmistul a cântat despre El ca fiind “Izbăvitorul meu”, “Stânca puterii mele”, “Stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine”, “o Stâncă de adăpost pentru mine”, “Stânca inimii mele”, “Stânca mea de adăpost”. În cântecele lui David, harul Său este înfățișat de asemenea ca fiind “ape de odihnă” “printre pășuni verzi”, pe marginea cărora Păstorul ceresc Își conduce turma. Și iarăși, “Și-i adăpi din șuvoiul desfătărilor Tale”, “căci la Tine este izvorul vieții”. (Psalmii 19, 14; 62, 7; 61, 2; 71, 3; 73, 26; 94, 22; 23, 2; 36, 8.9.) Iar înțeleptul declară: “Izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna”. (Proverbe 18, 4.) Pentru Ieremia, Domnul Hristos este “izvorul apelor vii”. (Ieremia 2, 13.) Pentru Zaharia, este “un izvor pentru păcat și necurăție”.”
(E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 413)

Apa vieţii este mult mai importantă decât oaza ce potoleşte setea călătorului epuizat. Ea trece dincolo de graniţele fiinţei umane trecătoare, păcătoase şi neputincioase.

Rugăciunea de astăzi ar trebui să cuprindă dorinţa noastră după apele de odihnă, apele vieţii veşnice. Domnul să ne umple vasul inimii cu apa Sa! Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.