Verificare periodică

Se cerne timpul ca prin sită Ducând prezentul în trecut; Iar viaţa noastră hărăzită Se tot departe de-nceput.

Crăciunul – Ziua Mea?

Deşi nu-i scrisă undeva, Ca dată, într-un calendar, Mulţi cred că este ziua Mea Deşi de Mine… n-au habar.

Dar de toamnă

Trecut-a vara scurtă şi zilele cu soare, Plecat-au şi cocorii, turiştii de la mare; Iar zilele-s mai scurte, mai reci şi mai ceţoase, Dar câmpurile-s pline, bogate şi mănoase.

Botezul

E botez… Deci e zi mare… Căci şi-n Cer e sărbătoare Când un suflet se căieşte Şi în legământ păşeşte.

Majoratul

MAJORATUL e hotarul dintre ieri şi dintre azi MAJORATUL ia decizii: vrei să urci sau vrei să cazi E răscrucea peste vreme ce te cheamă să alegi Să păstrezi mintea şi corpul, dar şi sufletul întregi.

Crăciunul

S-a aşternut praful… uitarea, Pe Cartea scrisă de profeţi Şi-a apărut în loc „serbarea” Pentru fetiţe şi băieţi.

Speranţă adventă

Mai vine Isus să ne ia În cerul cel sfânt şi frumos? Mai vrea veşnicia să dea La cel ce nu-i păcătos?

Dorinţă – de anul nou

Se-aştern în strat zile trecute Din calendar ce-acuşi e vechi N-au fost puţine, dar nici multe Iar cele bune… nu-s perechi.

Loc… de veci

Din locuri multe ce pământul ţine Sunt unele ce dor, nu-ţi zic de bine, Căci ţin în ele sufletele stinse De bătrâneţi, sau boală grea, atinse.

Între prieteni

Nu ţi-am mai scris demult vreo vorbă De parcă iarna m-a’ngheţat! Aş vrea să stăm pe lângă sobă Să mai vorbim… de ce-am uitat.

Încă puţin… rece

E albă plapumă întinsă Din pene de zăpadă ninsă Şi-i preacurată… neatinsă.

Mulţumesc pentru pâine

În bobul plin al paiului de grâu, Ce unduieşte-n valuri ca un râu, Ai pus belşugul zilnic necesar Ce umple tot mereu al meu pahar.

La mulţi ani!

Se scurg ca-n vis a vieţii zile Şi trec în urmă spre apus Umplând tăcute mii de file Cu gânduri, fapte… ce s-au dus.

Urare

Când timpu-şi cerne zilele, Când varsă norii din zăpadă, Când stau în stup albinele, Şi gheaţă este peste stradă!

Lupi cu lână

Sunt acum în astă lume Mulţi ce spun c-ar fi prooroci. Zic că au solii mai bune Către ei poate te-ntorci.

Minciuna

S-a constatat că din pruncie Copiii nu mai au ca ţintă De-a fi mai buni. Spun o prostie Şi se învaţă ca să mintă.

Răbdarea

Răbdarea nu creşte uşor, de la sine; Ea trebuie-ntâi ca să fie sădită Cu grijă udată, la timp chiar prăşită; Şi-atunci va rodi şi va duce la bine.

Fratele mai bun

Pe drumul către cruce, Ce-i rezervat oricui, Un om, zdrobit, îşi duce Povara, ce-i a lui.