Dragii mei fraţi şi preţioase surori,
Încă o zi de har este pe trecute.
Pentru timpul de închinare, între ora 20 şi ora 21, vă propun un alt mesaj spiritual pe care să-l discutăm, să-l aprofundăm şi apoi să ne rugăm în casele noastre.
Chiar dacă nu ne vedem, totuşi ne rugăm împreună.
Gândul serii:
„Am putea fi mai buni decât înaintaşii noştri. Să nu mai repetăm greşelile lor”
Nu este aproape nimic nou sub soare. Aşa spune înţeleptul Solomon. Principiile de viaţă, comportamentul, atitudinea şi modul în care relaţionăm sunt aceleaşi de mii de ani. Tehnologia este din ce în ce mai performantă, dar oamenii nu sunt cu nimic mai buni. Indiferenţa este în continuare la fel de contagioasă. Ce este de făcut?
- Texte biblice:
Cazul celor din vremea lui Noe – un exemplu de indiferenţă şi necredinţă:
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24:37-39)
„N-au ştiut nimic”. Adică, literal, „n-au ajuns să cunoască” sau „nu au ajuns la recunoaştere”. Timp de 120 de ani, Noe îi avertizase pe antediluvieni despre venirea Potopului. Ei avuseseră ample ocazii de a cunoaşte, dar au ales să nu creadă. Ei s-au ferecat în întunericul necredinţei. (CBAZŞ – la Matei 24:39)
Antediluvienii au fost avertizaţi suficient de mult timp şi foarte bine de către Noe, dar nu au vrut să facă nimic pentru a se salva. Ei au crezut că Noe nu prezintă ştirea unui eveniment iminent sau real.
Din nefericire, istoria se repetă şi astăzi:
„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani Sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:3-9)
Versetele de mai sus subliniază faptul că „înadins”, adică cu bună ştiinţă, cei din vremea lui Noe au fost refractari faţă de avertizările transmise de Noe. Ei nu au vrut să accepte mesajul salvator.
- Paragrafe inspirate:
„Nu toți oamenii din generația aceea au fost idolatri, în deplinul înțeles al cuvântului. Mulți mărturiseau a fi închinători ai lui Dumnezeu. Ei pretindeau că idolii lor erau reprezentări ale Divinității și că prin ei poporul putea ajunge la o mai clară înțelegere a Ființei divine. Această clasă de oameni era în fruntea celor care respingeau propovăduirea lui Noe. În străduința de a-L înfățișa pe Dumnezeu prin lucruri materiale, mintea lor a ajuns oarbă față de maiestatea și puterea Lui; ei au încetat să-și mai dea seama de sfințenia caracterului Său sau de natura sfântă și neschimbătoare a cerințelor Lui. Cum păcatul s-a generalizat, el a ajuns să li se pară din ce în ce mai puțin păcătos, iar în cele din urmă au declarat că Legea divină nu mai era în vigoare nicidecum; că era contrar caracterului lui Dumnezeu să pedepsească fărădelegea; ei au negat faptul că judecățile Lui aveau să cadă asupra pământului. Dacă oamenii din generația aceea ar fi ascultat de Legea divină, ei ar fi recunoscut vocea lui Dumnezeu în avertizările slujitorului Său; dar mintea lor a fost așa de orbită de respingerea luminii, încât au ajuns să creadă că în adevăr solia lui Noe era o înșelăciune.
De partea adevărului nu se găsea mulțimea sau majoritatea. Lumea se aliase contra dreptății și Legii lui Dumnezeu, iar Noe era privit ca fanatic. Când a ispitit-o pe Eva ca să nu asculte de Dumnezeu, Satana i-a zis: “Hotărât, că nu veți muri”. (Geneza 3, 4.) Bărbați de seamă, oameni onorați și înțelepți ai lumii au repetat același lucru. “Amenințările lui Dumnezeu”, au spus ei, “au ca scop numai să vă intimideze și nu se vor împlini niciodată. Nu trebuie să vă speriați. Un asemenea eveniment, cum este nimicirea lumii de către Dumnezeu, care a făcut-o, și pedepsirea ființelor pe care El le-a creat, nu se va întâmpla niciodată. Fiți liniștiți și nu vă temeți. Noe este un mare fanatic.” Lumea petrecea pe seama nebuniei bătrânului fără minte. În loc să-și umilească inima înaintea lui Dumnezeu, ei au stăruit în neascultarea și nelegiuirea lor, ca și când Dumnezeu nu le-ar fi vorbit prin servul Său.
Dar Noe a stat ca o stâncă în mijlocul furtunii. Înconjurat de batjocura și râsul poporului, el s-a distins prin integritatea lui sfântă și prin credincioșia lui nezdruncinată. Cuvintele sale erau însoțite de putere, căci vocea lui Dumnezeu era cea care se adresa omului prin servul Său. Legătura cu Dumnezeu l-a făcut puternic în tăria puterii infinite, în timp ce, pentru o sută douăzeci de ani, glasul lui solemn a sunat la urechile acelei generații, vorbindu-le despre evenimente care, atât cât putea judeca înțelepciunea omenească, erau imposibile.
Lumea dinainte de potop gândea că, timp de secole, legile naturii fuseseră stabile. Ciclul anotimpurilor se desfășura după rânduiala lor. Până la data aceea nu căzuse niciodată ploaie pe pământ; acesta era udat de către o ceață sau de rouă. Râurile nu ieșiseră niciodată din matca lor, ci își purtau în siguranță apele spre mare. Legi fixe țineau apele ca să nu se reverse peste malurile lor. Dar acești gânditori nu recunoșteau mâna Lui, care a oprit apele zicând: “Până aici să vii, să nu treci mai departe”. (Iov 38, 11.)
Pe măsură ce timpul trecea, fără ca în natură să se vadă vreo schimbare, oamenii, a căror inimă a tremurat cândva de frică, au început să se liniștească. Ei au început să argumenteze, așa cum mulți susțin astăzi, că natura este mai presus de Dumnezeul naturii și că legile ei sunt așa de trainic stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le poate schimba. Considerând că, dacă solia lui Noe este corectă, atunci natura și-ar fi ieșit din făgașul ei, aceștia au făcut ca solia aceea să fie socotită — de mințile lumii — o înșelătorie, o mare înșelătorie. Ei și-au manifestat disprețul față de avertizările lui Dumnezeu, făcând exact ce făcuseră și mai înainte ca solia de avertizare să fie transmisă. Au continuat petrecerile și mesele lor pline de îmbuibare; au mâncat și au băut, au sădit și au construit, făcând planuri cu privire la câștigurile pe care nădăjduiau să le aibă în viitor. S-au dedat la nelegiuiri și mai mari, fiind mai disprețuitori în neascultarea lor față de cerințele lui Dumnezeu, pentru a demonstra că nu au nici o teamă de Cel veșnic. Ei ziceau că, dacă era ceva adevărat în cele spuse de Noe, atunci bărbații de seamă, înțelepții, pricepuții, oamenii mari ar fi înțeles lucrul acesta.
Dacă oamenii dinainte de potop ar fi dat crezare avertizării și s-ar fi pocăit de faptele lor rele, atunci Dumnezeu S-ar fi întors din mânia Sa, așa cum avea să facă mai târziu cu Ninive. Dar datorită împotrivirii încăpățânate față de mustrările de conștiință și avertizările profetului lui Dumnezeu, generația aceea a umplut măsura nelegiuirii și s-a copt pentru nimicire.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 95-97)
Foarte important acest ultim paragraf. Ei puteau evita catastrofa dacă s-ar fi căit! Ce tare!
APEL:
Asemenea celor din vremea lui Noe, noi, cei de astăzi, deşi cunoaştem foarte bine adevărul, deşi credem că suntem parte din poporul Domnului, deşi pretindem că Îl iubim total pe Dumnezeu, totuşi rămânem în aceeaşi nepăsare şi indiferenţă.
A venit timpul să credem că avertizările lui Dumnezeu sunt serioase. Acum putem încă să mai facem ceva pentru a ne pregăti în vederea revenirii lui Isus Hristos. Corabia este încă în construcţie. Mai este puţin de lucru la ea. Caracterele noastre pot fi cizelate încă. În curând harul se va putea încheia. Cei care nu vor conlucra cu Dumnezeu vor rămâne pe dinafară şi vor pieri.
Dumnezeu să ne dea puterea de a construi şi de a urca şi noi în corabia salvării!
Cu inimă sinceră, pastor, Viorel Dascălu