Predica de Sabat – 02 mai 2020

Spread the love

Lăudat să fie Dumnezeu pentru că mai avem încă har! Mulţumiri să-I fie aduse pentru că ne iubeşte şi ne oferă din binecuvântările Sale în fiecare zi! Îi mulţumim pentru posibilitatea închinării, indiferent unde ne-am afla!

Şi de data aceasta, tot în casele noastre, ne vom închina şi-L vom lăuda pe Dumnezeu.

Imnul creştin propus pentru deschidere: 522 – „Să priveghem!”

Predica din acest Sabat are drept titlu o întrebare:

„Mai este mult?”

Încă o săptămână a trecut. Dumnezeu ne-a condus până aici şi pentru aceasta trebuie să-I fim recunoscători. Pentru unii, teama dată de pandemie s-a estompat. Începe să se instaleze un fel de obişnuinţă cu vremurile acestea. O fi bine? O fi rău? Vom vedea.

În aceste zile pandemice, tot mai multe voci rostesc întrebări de genul: „Oare ce urmează?”, „Ce se va întâmpla?”, „Cât va mai fi?”, „Va mai fi ca înainte?”, „Când vom putea să…?” ş.a.m.d.

Eu nu am un răspuns la aceste întrebări. Dar există Cineva care ştie totul! Singurul care ştie ce va fi este doar Dumnezeu. Ştiu un singur lucru: în viitor vom avea parte de ceva ce nu am trăit şi nu am mai văzut!

GÂNDUL CENTRAL AL PREDICII:

„Dumnezeu vrea să fim gata permanent. Fie că se va întâmpla mâine sau poimâine, ceva se va întâmpla – bun sau rău. Tocmai pentru că nu ştim, ar trebui să fim vigilenţi!”

PRETEXTUL PREDICII:

Cred că nu sunt singurul căruia i se întâmplă să se mai trezească noaptea. Fără să mă dau jos din pat, primul lucru pe care-l fac este acela de a privi câteva secunde spre ceasul care-mi spune cât mai este din noapte. Dacă mai este timp până dimineaţă, mă întorc pe partea cealaltă şi încerc să adorm din nou. Dacă mai este puţin până la ora obişnuită pentru trezire, mă ridic şi îmi încep activităţile de dimineaţă.

Ne uităm foarte des la ceas. Vrem să ştim cât este ora, să fim bine informaţi cu privire la timp.

Dar cum stăm cu timpul pământului?

Mântuitorul pune o întrebare celor din vremea Lui:

Matei 16:3 „Și dimineața, ziceți: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roșu-posomorât.” Fățarnicilor, fața cerului știți s-o deosebiți, și semnele vremurilor nu le puteți deosebi?”

Semnele vremurilor se văd doar dimineaţă, pe genunchi şi la studiu. Atunci ni se descoperă Dumnezeu şi tot atunci suntem iluminaţi cu privire la timpurile pe care le trăim.

Versetul cheie:

Isaia 21:11-12: Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?” Străjerul răspunde: „Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă și veniți iarăși.”

Îmi place întrebarea aceasta: „Străjerule, cât mai este din noapte?”

Dialogul redat de Isaia este foarte important. Există aici două persoane care trebuie luate în seamă:

Cel care strigă din Seir – cel care vrea un răspuns;
Străjerul sau veghetorul – cel care dă răspunsul.

Cineva, curios, doritor să afle veşti, pune întrebări. În situația biblică, „unii din Edom îl întreabă zorit şi stăruitor pe profet care sunt veştile. Timpul este unul de întuneric şi primejdie, iar ei sunt nerăbdători să ştie când vine dimineaţa, aducând uşurare de nelinişte şi teamă.

„Vine dimineaţa”. Răspunsul străjerului este misterios şi prevestitor de rele. El nu dă un răspuns precis, ci doar că deşi vine dimineaţa, va urma din nou noaptea. Nu este de aşteptat lumină sau nădejde. Vremurile viitoare sunt întunecoase, triste şi nesigure. Aceasta va fi istoria viitoare a nefericitei ţări a Edomului, să fie călcată în picioare de un şir de cuceritori şi în cele din urmă să fie transformată într-un ţinut cu totul pustiu. Străjerii lui Dumnezeu de pe zidurile Sionului de astăzi ar trebui să fie pregătiţi să dea un răspuns celor care doresc să ştie cât mai este din lunga noapte a pământului, şi pe când se poate aştepta răsăritul zilei veşnice (vezi Tragedia Veacurilor, pag. 632).

„Dacă vreţi să întrebaţi”. Cuvintele acestea presupun o dorinţă vie de a cunoaşte sensul răspunsului criptic al străjerului. El refuzase să le dea un răspuns precis, iar ei rămăseseră în întuneric. Dacă doreau să întrebe, acesta era privilegiul lor. Dar nu există asigurarea că o a doua întrebare va fi mai fructuoasă decât cea dintâi.” (CBAZŞ)

Şi noi punem întrebări. Punem oare întrebările cele mai bune?

Vrem ca URGENT să avem răspunsuri la întrebări, să ştim cu certitudine ce va urma. Pentru ce vrem să ştim? Avem nevoie doar de o informaţie sau avem nevoie de o perspectivă, de o imagine de ansamblu?

În aceste vremuri, există două răspunsuri marcante:

Staţi liniştiţi, va fi bine, totul va reveni la ceea ce a fost mai înainte!
Istoria se va termina! Această pandemie este o plagă înainte de venirea imediată a lui Isus!

Între cele două tipuri de răspunsuri, ambele diametral opuse, pot fi o grămadă de nuanţe. Cei care oferă aceste răspunsuri ireconciliabile sunt gata să arunce cu bolovani în ceilalţi. Fiecare pretinde a avea adevărul absolut. Sigur că răspunsul este undeva între extreme – una dintre aceste variante poate fi ceva mai aproape de realitatea care va urma. Avem răspunsuri extreme şi avem răspunsuri nuanţate.

Cum ar putea suna răspunsul cel mai corect? Cine are dreptate?

Paragrafe inspirate:

„În zilele sale, Enoh a proclamat venirea lui Hristos și judecata celor nelegiuiți, iar acum vedem împlinirea profeției lui Enoh cu privire la marea nelegiuire care urma să abunde. Cei care au lumina sunt chemați de Dumnezeu să înainteze într-o luptă neîncetată. Când se va pune întrebarea: „Străjerule, cât mai este din noapte?” trebuie să se răspundă printr-o solie vestită cu credincioșie: „Vine dimineața și este tot noapte!” (E. G. White – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 230)

„Fiecărui om îi este dată o responsabilitate. Străjerul își are lucrarea sa specifică de a sesiza apropierea pericolului și de a da semnalul de avertizare. Soldații crucii lui Hristos trebuie să aibă un auz fin. Responsabilitatea lor este aceea de a suna din trâmbiță cu putere, așa încât toți să-și poată îmbrăca armura și să fie gata de luptă.” (E. G. White – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 236)

„Dacă nu înțelegem însemnătatea clipelor ce se scurg repede în veșnicie și nu ne pregătim pentru a sta în ziua cea mare a lui Dumnezeu, vom fi ispravnici necredincioși. Străjerul trebuie să cunoască ora din noapte. Totul e îmbrăcat acum cu o solemnitate de care trebuie să-și dea seama toți cei care cred adevărul pentru timpul de față. Ei trebuie să lucreze în vederea zilei lui Dumnezeu. Judecățile lui Dumnezeu stau gata să cadă asupra lumii și noi avem nevoie să ne pregătim pentru ziua cea mare.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 6, pag. 407)

Sora White aduce o mare lumină cu privire la întrebările cotidiene ce se referă la vremea sfârşitului. Aici este şi secretul:

„Trecerea timpului a adus schimbări mari. Lumina a crescut și s-a răspândit. În timp ce poporul, care este dornic după adevăr, striga: „Străjerule, cât mai este din noapte?”, a fost dat un răspuns inteligent: “Vine dimineața, și este tot noapte”. Prin cercetarea amănunțită a profețiilor, noi înțelegem unde suntem în istoria acestei lumi și știm precis că a doua venire a lui Hristos este aproape. Rezultatul acestor cercetări trebuie prezentat lumii prin presă. Și, întrucât lucrarea s-a întins și a crescut, s-au cerut înzestrări noi de la an la an; îmbunătățirile au înaintat mereu. Pentru lume, a fost un motiv de mirare faptul că, având acest adevăr nepopular, lucrarea a prosperat. Dar, cu o lumină crescândă și un adevăr confirmat, precum și cu avantaje tot mai mari în toate privințele pentru înaintarea cauzei, lucrările noastre nu corespund cu credința noastră.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 4, pag. 592)

Studiul amănunţit, cercetarea asiduă şi compararea profeţiilor vor fi de mare ajutor pentru a înţelege vremurile pe care le trăim. Doar întrebându-ne unii pe alţii, nu ştiu câte răspunsuri vom primi.

Nu am putut să trec peste paragraful care urmează:

„Am văzut că veghere după veghere aparțineau trecutului. Să existe din cauza aceasta o lipsă de vigilență? O, nu! Este mare nevoie de veghere continuă, pentru că acum clipele sunt mai puține decât înainte de trecerea primei străji. Acum, perioada de așteptare este în mod necesar mai scurtă decât la început. Dacă am vegheat atunci cu vigilență neabătută, cu cât mai mult este nevoie de o îndoită veghere în cea de a doua strajă. Trecerea de a doua strajă ne-a adus la a treia, și acum este de neiertat ca vegherea noastră să slăbească. Straja a treia ne cheamă la o întreită seriozitate. A deveni acum nerăbdători ar însemna să ne pierdem toată vegherea serioasă și stăruitoare de mai înainte. Îndelunga noapte întunecoasă este apăsătoare; dar dimineața este amânată din îndurare, pentru că, dacă Stăpânul ar veni, atât de mulți ar fi găsiți nepregătiți. Dorința lui Dumnezeu ca poporul Lui să nu piară este cauza pentru o amânare atât de îndelungată. Dar venirea dimineții pentru cei credincioși sau a nopții pentru cei necredincioși este gata să se arate. Prin așteptare și veghere, poporul lui Dumnezeu trebuie să-și arate caracterul lui deosebit, despărțirea lui de lume. Prin poziția noastră de așteptare, trebuie să arătăm că suntem, într-adevăr, străini și călători pe pământ. Deosebirea dintre cei care iubesc lumea și cei care-L iubesc pe Hristos este atât de clară, încât este evidentă. În timp ce cei din lume au cu toții dorința și ambiția de a-și asigura comori pământești, copiii lui Dumnezeu nu se conformează lumii, ci, prin poziția lor de serioși veghetori și așteptători, dovedesc că ei sunt schimbați. Deoarece căminul lor nu este în această lume, ei sunt în căutarea unei patrii mai bune, chiar a celei cerești.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 2, pag. 193)

COMENTARII:

Mulţi au obosit să vegheze. Unii s-au plictisit şi nu mai vor să fie „deranjaţi” de apeluri pentru trezire. Am auzit persoane care spuneau că sunt prea multe predici, prea multe emisiuni, prea multe mesaje, prea multe avertizări şi prea multe apeluri la virtute. Altcineva îmi spunea că era mai bine înainte de criza coronavirusului: asculta două-trei predici pe Sabat şi apoi scăpa. Acum este „deranjat” zilnic cu o grămadă de materiale spirituale.

Cineva trebuie să sune din trâmbiţă. Cine va suna?

Cineva trebuie să rostească avertizarea. Cine o va rosti?

Cineva trebuie să cheme la o pocăinţă serioasă. Cine va chema la pocăinţă?

„Străjeri adormiți, cât mai este din noapte? Știți cât este ceasul? Nu simțiți nici o răspundere de a da semnalul de primejdie și de a vesti avertizările pentru timpul acesta? Dacă nu simțiți această răspundere, coborâți de pe zidurile Sionului, căci Dumnezeu nu vă va încredința lumina pe care dorește să o ofere. Lumina le este dată numai acelora care o vor reflecta asupra altora. — Manuscript 107, 1898.” (E. G. White – Evanghelizare, pag. 144)

Lumea întreagă este în aşteptarea bunăstării, a prosperității şi a liniştii. Omenirea vrea pace şi sănătate. Doar că aşteptarea aceasta nu se va împlini. Dumnezeu ştie că situaţia lucrurilor va fi alta:

1 Tesaloniceni 5:1-6 „Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji.”

Când lumea aşteaptă pacea, tocmai pacea nu vine. Când oamenii aşteaptă linişte, tocmai liniştea nu vine.

Privind în urmă, în istoria lumii noastre, în ceasurile cu cel mai mare calm, când omenirea s-a aşteptat mai puţin, atunci au avut loc evenimentele cele mai devastatoare – războaie, cutremure, epidemii, crize economice, conflicte religioase şi civile. Cineva stă cu băţul şi tot tulbură apele. Şi acesta nu este Dumnezeu.

Dar va veni o zi, şi nu este prea departe, când Dumnezeu va interveni hotărât şi fără drept de apel.

„Către acest timp privește descoperitorul atunci când spune: „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță și în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: ‘Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său și El va împărăți în vecii vecilor’”. (Apocalipsa 11, 15.) Contextul ne arată în mod clar când anume va avea loc acest lucru: „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să răsplătești pe robii Tăi prorocii, pe sfinți și pe cei se tem de Numele Tău, mici și mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11, 18.) În timpul acesta al judecății finale, la răsplata celor neprihăniți și pedepsirea celor nelegiuiți, atunci va fi așezată Împărăția lui Hristos. Când toți aceștia se opun suveranității Domnului Hristos, vor fi nimiciți, împărățiile lumii acesteia vor deveni împărății ale Domnului nostru și ale Hristosului Său.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 763)

APEL:

Mă întorc la versetul cheie:

„Vine dimineața, și este tot noapte”.

Vine dimineaţa – pentru cei care aşteaptă revenirea lui Isus. Eliberarea se apropie. Domnul Hristos se întoarce pentru a aduce mântuirea şi o dimineaţă veşnică.
Este tot noapte – pentru cei care nu vor să trăiască în lumină. Sfârşitul lumii nu le va aduce decât întuneric. Ei îşi vor găsi sfârşitul în marea zi a judecăţii.

Ce vor aduce evenimentele finale pentru mine? Dar pentru tine? Va veni dimineaţa veşniciei, ori noaptea pierzării. Trăim timpuri solemne. Revenirea Domnului Isus este aproape. Străjerul își face datoria. El strigă, el anunță, el vestește și avertizează:

Ezechiel 12:28: „De aceea spune-le: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu.”

Să ne ajute Dumnezeu să auzim glasul de trezire şi să ne pregătim temeinic pentru vremurile cele mai grele care vor veni!

AMIN!

Imnul creştin propus pentru încheiere: 481 – „Isus, al vieții Domnitor”

Cu inimă sinceră, pastor Viorel Dascălu.