Încă un an s-a scurs în istorie. Bun sau rău, a trecut! Ce urmează oare în anul 2023?
Deşi nu ştim ce va fi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, putem fi optimişti. Şi chiar dacă multe din ceea ce vedem că au loc sub ochii noştri ne taie elanul pentru a fi optimişti, putem face acest exerciţiu.
Să încercăm să privim spre partea plină a paharului, evitând pe cât posibil partea goală. Disciplina autoimpusă a optimismului va aduce sigur roade. Efectele vor fi vizibile.
În Sfânta Scriptură, în cartea Proverbele 17:22, stă scris: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.”
Autoarea Ellen White scria: „Optimismul și bucuria trebuie cultivate — Nu îngăduiți ca îngrijorările și dificultățile vieții de zi cu zi să vă tulbure mintea și să vă înnegureze chipul. Altfel, va exista întotdeauna câte ceva care să vă neliniștească, să vă tulbure. Viața este așa cum ne-o facem și vom găsi ceea ce căutăm…. Dacă vom căuta partea luminoasă a lucrurilor, vom găsi suficiente motive care să ne facă fericiți și voioși. Dacă oferim zâmbete, acestea ne vor fi înapoiate; dacă rostim cuvinte plăcute, optimiste, și nouă, la rândul nostru, ne vor fi adresate astfel de cuvinte…. Datoria fiecăruia este să cultive bucuria, în loc să zăbovească mereu asupra necazurilor și supărărilor. Mulți nu numai că ajung de compătimit în acest fel, însă ajung chiar să-și sacrifice sănătatea și fericirea din cauza unei imaginații bolnave. În jurul lor văd numai lucruri neplăcute, iar înfățișarea lor este mereu posomorâtă și, mai mult decât cuvintele, aceasta exprimă o stare de nemulțumire. Aceste simțăminte deprimante le sunt foarte dăunătoare pentru sănătate, deoarece, îngreunând digestia, ei își dau peste cap alimentația. Întristarea și neliniștea nu pot remedia niciun singur rău, însă pot provoca multe rele; dar voioșia și optimismul, în timp ce luminează calea altora, “sunt viață pentru cei care le găsesc și sănătate pentru întregul trup”.” (Familia împlinită – Un vis ce poate deveni realitate, pag. 76)
Mark Twain spunea: „Optimistul este persoana care călătoreşte fără nimic, de nicăieri, spre fericire.”
Fie ca, în anul 2023, Dumnezeu să facă să reîncolţească în inimile noastre încrederea, credinţa, nădejdea, speranţa şi optimismul!
La mulţi ani, cu binecuvântare!