Ziua a doua – Bolta Cerească
Din haosul din prima zi pornit,
Când o lumină-n noapte-a răzbătut,
Un nou Cuvânt în univers s-a auzit,
Și-un alt miracol mândru-a început.
„Să fie o-ntindere-ntre ape îndat!”
Și apele s-au despărțit deodată:
O parte jos, pe globul inundat,
O parte sus, în bolta cea curată.
Și Dumnezeu numit-a bolta: „Cer”,
Ca un ocean de-azur și de lumină,
Hotar măreț, de nepătruns, eter,
O pânză blândă, calmă și senină.
Nici sori, nici stele nu erau pe ea,
Ci doar un gol adânc, măreț și sfânt,
O boltă-albastră ce veghea,
Să prevestească noul pe Pământ.
Și s-a lăsat o seară peste veac,
Și-o nouă dimineață a mijit…
O rânduială în eternul veac:
E ziua a-doua care s-a sfârșit.