Predică de Sabat – 18 aprilie 2020

A trecut mai bine de o lună de când nu ne-am putut vedea la serviciile divine din biserică. Putem să comunică totuşi prin tehnica modernă, extrem de utilă în aceste vremuri.

Sperăm şi ne rugăm lui Dumnezeu ca timpul acesta de izolare să se termine cât mai repede.

Predica din acest Sabat are drept titlu o întrebare:

„Cine plăteşte pentru nelegiuire?”

Imnul creştin propus pentru deschidere: 232 – „Isus şi eu”

Lăudat să fie Dumnezeu pentru această zi de har! Mulţumiri să-I fie aduse pentru că ne iubeşte şi ne oferă din binecuvântările Sale nemăsurate!

GÂNDUL CENTRAL AL PREDICII:

„Dumnezeu nu suportă păcatul. El este drept şi condamnă nelegiuirea. În consecinţă, păcatul trebuie plătit. Dumnezeu nu lasă problema păcatului nerezolvată.”

PRETEXTUL PREDICII:

Într-o vreme de secetă teribilă, Ilie, omul lui Dumnezeu, avea nevoie de hrană. Foamea nu l-a ocolit, deşi pentru o vreme Dumnezeu îl hrănise într-un mod foarte inventiv.

1 Împăraţi 17:7-9  Dar după câtăva vreme pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”

La porunca lui Dumnezeu, Ilie nu se opune. Nu stă pe gânduri şi nu caută argumente pentru a evita o astfel de situaţie nedorită.

„Această femeie nu era israelită. Niciodată nu avusese privilegiile și binecuvântările de care se bucurase poporul lui Dumnezeu, dar ea credea în Dumnezeul cel adevărat și umbla în toată lumina care strălucea pe cărarea ei. Iar acum, când pentru Ilie nu era nici o siguranță în țara iui Israel, Dumnezeu l-a trimis la această femeie să găsească adăpost în casa ei.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag 131)

Ceea ce urmează este dramatic:

1 Regi 17:17-18  După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită încât n-a mai rămas suflare în el. „Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, și să-mi omori astfel fiul?”

Ce afirmaţie acuzatoare! Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea”

Uitase Dumnezeu păcatele femeii? L-a trimis pe Ilie doar pentru ca acesteia să-i fie scormonit trecutul pătat? Venise timpul socotelii pentru văduva din Sarepta?

Chiar atât de „rău” este Dumnezeu încât, după ce-ţi cere de mâncare pentru slujitorul Său să-ţi omoare ce ai mai drag? Stă Dumnezeu după colţ, pregătit să prindă momentul optim pentru a te pedepsi?

Texte biblice clarificatoare:

Păcatul şi plata lui:

Cu ce se poate plăti păcatul? Bani, mâncare, posesiuni şi alte averi nu pot să acopere prejudiciul păcatului. Există un singur fel de plată:

Romani 6:23  „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Apostolul Pavel tranşează clar legătura dintre păcat şi moarte: dacă păcătuiești – indiscutabil mori. Cei mai mulţi se opresc aici. Din diverse motive, ei nu văd şi partea a doua a versetului. Voi reveni puţin mai târziu la acest adevăr important.

Mielul de Paşte:

Chiar printre străini, evreii au fost chemaţi de Dumnezeu să inaugureze o nouă sărbătoare.

Exod 12:3-8  Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lor cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare.”

Un miel ţinut în casă, hrănit 3 zile şi jumătate, avea să fie sacrificat pentru a oferi şansa la viaţă. Sângele lui trebuia să fie afişat pe tocul uşii, iar carnea trebuia să fie mâncată în grabă, în linişte şi cu amărăciune.

Pentru evrei, jertfa nu era ceva nou. De la Adam şi până la bunicul lor Iacov, jertfele erau practicate de toţi cei care Îl iubeau pe Dumnezeu. Dar aici apare ceva nou: dacă nu pui şi sângele mielului pe uşă, întâiul născut va muri. 

Moartea înlocuitoare:

De la primul sacrificiu, Dumnezeu a precizat faptul că omul poate fi iertat prin moartea unui miel. Jertfa mielului făcea ispăşire pentru păcătos. Mielul care murea „plătea” păcatul omului care trăia. Acesta este conceptul morţii înlocuitoare.

Levitic 19:22  „Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut, îi va fi iertat.”

Dumnezeu a condiţionat iertarea printr-o moarte înlocuitoare. Berbecuţul nevinovat plătea involuntar pentru păcatul voluntar sau accidental săvârşit de evreu. Aici era însă o mare problemă. Nu era corect ca o fiinţă să fie sacrificată fără acordul ei. Condamnarea mielului la moarte era un act unilateral. Acesta nu-şi putea da acordul pentru actul căruia îi cădea victimă. Dumnezeu avea însă o soluţie perfectă:

Mielul lui Dumnezeu:

Ioan 1:29  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

Mielul lui Dumnezeu rezolvă cinci mari probleme:

  1. Plata este completă, nu este doar un avans.
  2. Plata este voluntară, nu este impusă sau poruncită.
  3. Plata este oferită de o fiinţă raţională, nu de un animal.
  4. Plata nu este intermediată de un alt om, care este tot păcătos.
  5. Plata este asigurată de Singurul care poate să judece şi să condamne.

Mântuitorul a venit de bună voie pentru a plăti cerinţa justificatoare a Legii lui Dumnezeu. El S-a oferit pe Sine Însuşi:

Ioan 10:17-18  „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Plata oferită de Domnul Hristos este universal valabilă. Nu există păcat care să nu fie acoperit. Nu există om care să nu poată fi iertat.

1 Ioan 2:2  „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”

Mielul lui Dumnezeu a venit să Se jertfească pentru că ne-a iubit şi ne iubeşte:

Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

1 Ioan 4:10  „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”

Mielul lui Dumnezeu, noul Paşte, a venit la noi pentru a plăti. Sărbătoarea Paștelui capătă acum o altă însemnătate. Mielul fizic (animalul) nu mai are nicio atribuție ispășitoare. Vinovăţia este preluată de adevăratul Miel al lui Dumnezeu.

Paragrafe inspirate:

„Rânduielile date de Moise, privind sărbătoarea Paștelui, sunt pline de semnificație și se aplică atât părinților, cât și copiilor din acest veac al lumii….

Tatăl era rânduit să fie preot al casei, iar dacă tatăl deceda, fiul cel mai mare în viață trebuia să aducă la îndeplinire acel act solemn de stropire a ușiorilor casei cu sânge. Acesta constituie un simbol al lucrării care trebuie făcute în fiecare familie. Părinții trebuie să-și adune copiii în casă și să-L prezinte înaintea lor pe Domnul Hristos ca fiind Paștele lor. Tatăl trebuie să consacre pe fiecare individ din casa sa lui Dumnezeu și să facă acea lucrare reprezentată prin sărbătoarea Paștelui. Este primejdios a lăsa această solemnă datorie pe seama altora.          

Fie ca părinții creștini să se hotărască să fie credincioși lui Dumnezeu, să-și adune copiii în jurul lor, în casă, și să stropească ușiorii cu sânge, recunoscându-L astfel pe Domnul Hristos, ca singurul care poate apăra și salva, astfel ca îngerul nimicitor să treacă mai departe peste acel cămin păstrat cu grijă și apărat. Faceți ca lumea să vadă că o influență mai presus de ce ține de cele omenești este la lucru în cămin. Fie ca părinții să întrețină o legătură vie cu Dumnezeu, să se așeze ei înșiși de partea lui Dumnezeu și să arate prin harul Său ce mare bine poate fi adus la îndeplinire de către Dumnezeu prin părinți.” (E. G. White – Căminul Advenist, pag. 324)

Ce interesantă paralelă între regulile pascale din vechime şi familia de astăzi!

Istoria Paştelui are semnificaţii importante:

„Domnul Hristos Se afla în punctul de trecere dintre două sisteme și între cele două mari sărbători ale lor. El, Mielul Cel fără pată al lui Dumnezeu, era gata să Se aducă pe Sine ca jertfă pentru păcat și astfel avea să aducă la un final sistemul tipurilor și ceremoniilor care, timp de patru mii de ani, au arătat către moartea Sa. Pe când mânca Paștele cu ucenicii Săi, El a instituit, în locul acestuia, serviciul care avea să constituie memorialul marelui Său sacrificiu. Sărbătoarea națională a iudeilor avea să fie dată la o parte pentru totdeauna. Rânduiala pe care a instituit-o Domnul Hristos avea să fie îndeplinită de urmașii Săi din toate țările și din toate veacurile.

Paștele fusese rânduit ca o comemorare a eliberării lui Israel din robia egipteană. Dumnezeu a poruncit ca, an de an, când copiii aveau să întrebe ce înseamnă această rânduială, să li se prezinte ce s-a întâmplat în acel moment în istorie. Astfel, minunata eliberare avea să fie păstrată proaspătă în mintea tuturor. Rânduiala Cinei Domnului a fost dată pentru a se comemora marea eliberare care s-a realizat prin moartea lui Hristos. Până când El va veni a doua oară cu putere și mare slavă, va fi sărbătorită această rânduială. Ea este mijlocul prin care marea Sa lucrare pentru noi este menținută proaspătă în mintea noastră.” (E. G. White – Sfaturi pentru biserică, pag. 298)

„Paștele trebuia să fie atât un act comemorativ, cât și un act preînchipuitor, care să arate nu numai înapoi, la eliberarea din Egipt, ci și înainte, la marea eliberare pe care Isus Hristos avea s-o aducă la îndeplinire în eliberarea poporului Său din sclavia păcatului. Mielul de jertfă Îl reprezintă pe “Mielul lui Dumnezeu”, în care este unica noastră nădejde de mântuire. Apostolul spune: “Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit”. (1 Corinteni 5, 7.) Nu a fost de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat; ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii ușii; tot astfel este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual. Noi trebuie să ne însușim meritele jertfei ispășitoare.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 227)

Ce legătură este între Paştele evreilor şi jertfa Mântuitorului?

„Junghierea mielului pascal era o umbră a morții lui Hristos. Pavel spune: “Hristos, paștele nostru a fost jertfit”. (1 Corinteni 5, 7). Snopul cu primele roade care era legănat de paști înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a întregului Său popor, Pavel spune: “Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa”. (1 Corinteni 15, 23). Asemenea snopului de legănat care era primul seceriș adunat înainte de marele seceriș, Hristos era primul rod al secerișului nepieritor al celor răscumpărați, care la învierea viitoare vor fi adunați în grânarul lui Dumnezeu.

Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce privește evenimentul, ci și în ceea ce privește timpul. În ziua a patrusprezecea a lunii întâia iudaice, chiar în ziua și în luna în care timp de cincisprezece lungi veacuri fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a mâncat paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca “Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. În aceeași noapte a fost luat de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit și omorât. Și ca antetip al snopului de legănat, Domnul nostru a fost înviat dintre morți a treia zi ca “prim rod al celor adormiți”, modelul tuturor celor drepți înviați, ale căror “trupuri stricăcioase” vor fi schimbate, și “făcut asemenea trupului slavei Sale. Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3, 20.21)

În același fel, simbolurile care sunt legate de a doua venire trebuie să se împlinească la timpul arătat de serviciul simbolic.” (E. G. White – Tragedia Veacurilor, pag. 399)

Aşa cum am promis, să revenim la unul dintre textele iniţiale:

Romani 6:23  „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Moartea aceasta vremelnică (reversibilă prin înviere) a fost şi este o plată, o consecinţă temporară a păcatului. Dumnezeu a adus însă o soluţie permanentă: prin Isus Hristos putem avea viaţa veşnică. Doar El a făcut adevărata plată. Nimeni nu va mai putea redeschide vreodată dosarul păcatului.

El nu a venit pentru a lua asupra Sa ceea ce meritam noi:

„Hristos a fost tratat așa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi tratați așa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptățiți prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viața care era a Lui. “Prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 25)

CONCLUZII:

Ce avem de făcut? Cel mai potrivit sfat este cel al apostolului Pavel:

1 Corinteni 5:6-8  „Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim, deci, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Apostolul vorbeşte despre un alt fel de preocupări. Prăznuirea ar trebui să fie spirituală, cu „azimile curăţiei şi adevărului”. Jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos merge bine în „meniu” doar asociată cu adevăr şi curăţie. Curăţia este morală, faptică, iar adevărul este doctrinar, ideatic. Cele două, amestecate bine cu harul mântuitor, vor da reţeta ideală pentru prăznuirea unui Paşte de excepţie.

APEL:

Nimeni nu poate să ne plătească plata pentru păcat. Nimic nu este deajuns pentru a acoperi vinovăţia noastră (a ne reaminti parabola celor doi datornici). Dumnezeu a decis să plătească toată datoria prin jertfa Fiului Său. Dacă vrem, prin puterea Sa, putem avea un cazier curat.

Acum, responsabilitatea este la mine şi la tine. Ce vom face?

„Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o?” (Evrei 2:3)  

A venit timpul să ne trezim!

Să ne ajute Dumnezeu să ne dăm seama de marea jertfă de la Calvar! Să recunoaştem că acolo am primit şansa de a trăi veşnic. Să nu o ratăm! AMIN!

Imnul creştin propus pentru încheiere: 124 – „Isus ne atrage spre crucea Sa”

Cu inima sinceră, pastor Viorel Dascălu.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.