Ziua 9 – Să facem cunoscută mărirea Sa

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea. ” Romani 13:8

„Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea și desăvârșirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria să facă cunoscut mărirea Sa.  Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos; și, prin biserică, se va descoperi, în cele din urmă, chiar domniile și „stăpânirile din locurile cerești”, ultima și deplina desfășurare a iubirii lui Dumnezeu. Efeseni 3, 10.” (E. G. White – Faptele Apostolilor, pag. 9)

Întrebări de meditat

Conform cu Romani 13:8 se pare că suntem datori să-i iubim pe ceilalți așa cum ne-a iubit Dumnezeu. Cum putem dovedi acea iubire chiar și în situații dificile, mai ales când am fost nedreptăți de ceilalți? Cum putem fi instrumentul lui Dumnezeu prin care să descopere mărirea Sa?

Motive de rugăciune – Sabat, 4 aprilie 2020

  1. Rugați-vă ca noi, cei din Biserica Adventistă din Ziua a Şaptea, să ne îndeplinim misiunea de instrumente alese de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
  2. Rugați-vă pentru unii dintre membrii noștri din Kenya. Rugați-vă pentru iertare și vindecare printre membrii bisericii și unitate și înțelepciune pentru viitor în această criză COVID-19. Rugați-vă, de asemenea, ca Duhul Sfânt să fie asupra conducerii bisericii în toată Kenya.
  3. Rugați-vă pentru membrii și conducătorii bisericii noastre din Burundi, Africa, care continuă să fie asupriți. Rugați-vă ca dragostea lui Dumnezeu să fie dată pe față prin mărturia celor din Burundi și prin mărturia membrilor bisericii din întreaga lume, care strălucesc pentru Isus chiar și în mijlocul acestor mari tulburări și suferințe.
  4. Rugați-vă pentru un accent continuu pe noile forme de evanghelizare care ajung la oameni prin internet și alte modalități, respectând „distanțarea socială”, dar menținând importanța dată lui Hristos, Cuvântului Său, neprihănirii Sale, slujirii Lui în sanctuar și puterii Lui de mântuire în această mare luptă.
  5. Rugați-vă să știm cum să vestim în mod practic Cele Trei Solii Îngerești, împreună cu solia despre sănătate (reforma sanitară) al lui Dumnezeu, deoarece aceste solii sunt atât de relevante pentru acest timp din istoria Pământului.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Calea către Hristos, capitolele 2 și 3
  • Îndepărtează spărturile ”spirituale” din cartea „Îndrăznește să ceri mai mult” de Melody Mason

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Resurse anexe:

Calea către Hristos

Capitolul 2 (prima parte) — Păcătosul are nevoie de Hristos
La început, omul a fost înzestrat cu puteri nobile și cu o minte bine echilibrată. Ca ființă, el era desăvârșit și în deplină armonie cu Dumnezeu. Gândurile lui erau curate, iar scopurile sale, sfinte. Dar prin neascultare, puterile sale au ajuns pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii. Prin păcat, el a ajuns atât de slab, încât îi era imposibil, în propria sa putere, să reziste puterii răului. El a devenit rob al lui Satana și ar fi rămas astfel pentru totdeauna, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod special. A fost scopul ispititorului de a zădărnici planul divin prin crearea omului și a umple pământul cu vaiet și pustiire ca apoi, arătând spre toate aceste rele, să le prezinte ca fiind rezultatul faptului că Dumnezeu a creat pe om.

În starea sa de nevinovăție, omul trăia într-o fericită comuniune cu El, “în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei”. (Coloseni 2, 3.) Dar după păcătuirea sa, el n-a mai putut găsi deloc bucurie în sfințenie și, ca urmare, a căutat să se ascundă de prezența lui Dumnezeu. Aceasta este încă starea inimii nerenăscute. O astfel de inimă nu este în armonie cu Dumnezeu, și, deci, nu găsește nici o bucurie în comuniunea cu El. Păcătosul nu poate fi fericit în prezența lui Dumnezeu și de aceea va ocoli, se va retrage din compania ființelor sfinte. Dacă i s-ar îngădui să intre în ceruri, aceasta n-ar fi o bucurie pentru el. Spiritul iubirii neegoiste care domnește acolo: fiecare inimă răspunzând inimii iubirii infinite: n-ar trezi nici un ecou în sufletul său.

Gândurile, interesele și motivele sale ar fi străine de cele ce determină acțiunile ființelor fără păcat care locuiesc acolo. El ar constitui o notă discordantă în armonia cerului. Pentru el, cerul ar fi un loc de tortură și ar dori să se ascundă de Acela care este lumina și centrul bucuriei cerului. Nu este deci o hotărâre arbitrară din partea lui Dumnezeu aceea de a exclude pe cei răi din ceruri, căci propria lor nevrednicie face imposibilă prezența lor acolo. Pentru ei, slava lui Dumnezeu ar fi un foc mistuitor. Ei ar prefera nimicirea numai ca să poată fi ascunși de fața Celui care a murit ca să-i răscumpere.

Este imposibil să scăpăm prin noi înșine, din prăpastia păcatului în care ne-am afundat. Inimile noastre sunt rele și nu le putem schimba. “Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul”. (Iov 14, 4.) Căci “umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”. (Romani 8, 7.) Educația, cultura, exercitarea voinței, eforturile omenești: toate acestea au sfera lor de acțiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăți izvoarele vieții. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viață de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbați de la păcat la sfințenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate să învioreze puterile fără viață ale sufletului și să-l atragă spre Dumnezeu, spre sfințire.

Mântuitorul spunea: “Dacă un om nu se naște din nou”, adică dacă el nu primește o inimă nouă, dorințe noi, scopuri și motive noi, care să ducă la o viață nouă, el “nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu”. (Ioan 3, 3.) Ideea că este necesară numai o dezvoltare a calităților bune care există de la natură în om este o fatală înșelăciune. “Căci omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește”. (1 Corinteni 2, 14.) “Nu te mira că ți-am zis: ‘Trebuie să vă nașteți din nou’.” (Ioan 3, 7.) Despre Domnul Hristos este scris: “În El era viața și viața era lumina oamenilor”. (Ioan 1, 4.) El era singurul “Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. (Faptele Apostolilor 4, 12.)

Nu este suficient să-ți dai seama de bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu, să vezi bunăvoința Lui și duioșia părintească a caracterului Său. Nu este de ajuns să discerni înțelepciunea și dreptatea legii Sale, să vezi că ea este întemeiată pe principiul veșnic al iubirii. Apostolul Pavel a văzut toate acestea când a exclamat: “mărturisesc prin aceasta că Legea este bună”. “Așa că Legea, negreșit este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună”. Dar el a adăugat în amărăciunea și disperarea sufletului său: “dar eu sunt pământesc, vândut rob al păcatului”. (Romani 7, 16.12.14.) El tânjea după curățirea și neprihănirea pe care era neputincios să le dobândească prin sine însuși și aceasta l-a făcut să strige: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7, 24.) Acesta este strigătul care a izbucnit din inimile împovărate ale oamenilor din toate țările și din toate veacurile. Nu este decât un singur răspuns pentru toți: “Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1, 29.)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.