Psalmii 33:4

Spread the love

În Psalmul 33, versetul 4, găsim scris:

„Căci cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie.”

Am auzit pe unii comentând faptul că se tot vorbeşte despre sfârşit şi… sfârşitul nu mai vine.

Alţii iau anumite paragrafe inspirate şi afirmă că sunt mincinoase pentru că ar fi trebuit să se împlinească deja cu foarte mult timp în urmă.

„În soliile adresate oamenilor, îngerii lui Dumnezeu se referă la timp ca fiind foarte scurt. Astfel mi-a fost prezentat întotdeauna și mie. Este adevărat că timpul a continuat mai mult decât ne-am așteptat noi în zilele de început ale vestirii soliei acesteia. Mântuitorul nostru nu a venit atât de curând cum am sperat. Totuși oare a dat greș Cuvântul Domnului? Niciodată! Ar trebui să ne aducem aminte că atât făgăduințele, cât și amenințările lui Dumnezeu sunt condiționate.” (E. G. White – Solii alese, vol. 1, pag 38-39)

Poate că din cauza nesupunerii noastre, mai avem de stat în această lume încă mulți ani, așa cum au făcut-o copiii lui Israel, dar, pentru Numele lui Hristos, poporul Lui nu trebuie să adauge păcat după păcat și să dea vina pe Dumnezeu pentru urmările purtării lui greșite. — Evangelism, 695, 696 (1901).” (E. G. White – Evenimetele ultimelor zile, pag 38-39)

În toate vremurile au fost cârcotaşi care au demonstrat neîncredere în Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat cu ei? Da, e clar că au murit. Dar cum au murit? Ce se va întâmpla cu ei în ziua judecăţii executorii?

Împlinirea profeţiilor nu ţine cont de modul meu de a gândi şi de presupozițiile mele. Mântuitorul afirmă că venirea Sa va fi ca a unui hoţ. Ce vrei mai mult decât atât?

Să nu mai punem la îndoială spunând – DACĂ va mai veni Domnul!

Să înţelegem că noi nu avem de unde şti – CÂND va veni Domnul!

Să ne pregătim permanent „Căci cuvântul Domnului este adevărat și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie”. Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.