Astăzi, în zi de Sabat, citim un sfat inedit dat de un profet din vechime:
„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a și sculat din locașul Lui cel sfânt!” (Zaharia 2:13)
Profetul Habacuc adaugă:
„Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20)
Înţeleptul Solomon spune chiar mai mult, oferind şi o altă nuanţă:
„Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie-te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu știu că fac rău cu aceasta.” (Eclesiastul 5:1)
„Când intră în locul de întâlnire, închinătorii trebuie să facă lucrul acesta ținând seama că este sfânt, să meargă liniștiți la locurile lor. Dacă în încăpere este o sobă, nu este potrivit să se îngrămădească în jurul ei, într-o atitudine indolentă, neglijentă. Vorbirea obișnuită, șoapta și râsul n-ar trebui să fie îngăduite în Casa de rugăciune, fie înainte, fie după serviciul divin. O evlavie fierbinte, activă, ar trebui să-i caracterizeze pe cei ce vin să se închine.
Dacă unii trebuie să mai aștepte câteva minute înainte ca adunarea să înceapă, aceștia să păstreze un adevărat spirit de devoțiune, printr-o meditație tăcută, având inima înălțată la Dumnezeu în rugăciune, pentru ca serviciul divin să poată fi în mod special benefic pentru inimile lor și să ducă la convingerea și convertirea altor suflete. Ei nu trebuie să uite că soli cerești sunt prezenți în acea casă. Cu toții pierdem mult din dulcea comuniune cu Dumnezeu prin neastâmpărul nostru, prin faptul că nu încurajăm momente de rugăciune și meditație. Este nevoie ca starea spirituală să fie adesea revizuită, iar mintea și inima atrase către Soarele Neprihănirii. Dacă, atunci când intră în Casa de rugăciune, oamenii au cu adevărat respect pentru Domnul și sunt conștienți că se află în prezența lui Dumnezeu, atunci în tăcere va fi o plăcută elocvență.
Șoapta, râsul și vorbirea din locurile obișnuite de afaceri nu pot fi admise în Casa în care Dumnezeu este adorat. Mintea trebuie să fie pregătită pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, cu toată greutatea lui, ca acesta să impresioneze inima în mod corespunzător.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 492)
S-au deschis bisericile! Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar! Acum, însă, mai trebuie ceva: comentatorii şi cei care tot vorbesc „verzi şi uscate” ar fi bine să mai tacă. Să-L lase pe Dumnezeu să-i înveţe.
Am fost creaţi cu două urechi şi o singură gură. Aceasta înseamnă că ar trebui să ascultăm cel puţin de două ori mai mult decât vorbim. Mai ales în prezenţa Domnului, să ne deschidem urechile pentru a auzi desluşit ceea ce vrea El să ne spună.
Doamne, dă-ne puterea de a vorbi mai puţin, de a asculta mai mult şi de a trăi cât mai moral! Amin!