Psalmii 27:5

230

Gândurile din această dimineaţă pornesc de la cuvintele pline de încredere scrise în Psalmii 27:5:

„Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stâncă.”

Îmi dau seamă de faptul că multe persoane sunt îngrijorate cu privire la viitor. Teama aceasta, din punct de vedere omenesc, este oarecum justificată. Ce se va întâmpla cu noi? Cum vom trece prin criză?

„Ochiul Domnului, privind de-a lungul veacurilor, s-a oprit asupra crizei pe care o avea de întâmpinat poporul Său, atunci când puterile pământești se vor alinia împotriva lui. Asemenea robilor captivi, copiii lui Dumnezeu se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violență. Dar Cel Sfânt, care a despărțit Marea Roșie înaintea lui Israel, Își va manifesta marea Sa putere și va pune capăt robiei lor. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește” (Maleahi 3, 17). Dacă sângele martorilor credincioși ai lui Hristos ar fi vărsat în vremea aceasta, n-ar mai fi ca sângele martirilor, o sămânță semănată pentru a aduce un seceriș pentru Dumnezeu. Credincioșia lor n-ar mai fi o mărturie pentru a-i convinge pe alții despre adevăr; căci inima împietrită a respins atât de mult valurile de milă, până când ele nu se mai întorc. Dacă cei neprihăniți ar fi lăsați acum să cadă ca o pradă în mâna vrăjmașilor, aceasta ar fi o biruință pentru prințul întunericului. Psalmistul spune: “Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui” (Psalmii 27, 5). Hristos a spus: “Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din Locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26, 20.21). Glorioasă va fi eliberarea acelora care au așteptat cu răbdare venirea Sa și ale căror nume sunt scrise în cartea vieții.” (E. G. White – Tragedia veacurilor, pag. 634)

Nu va fi uşor, este adevărat. Dar nu vom fi singuri. Dumnezeu Îşi va proteja copiii în mod miraculos. Lucrul acesta este sigur.

Să fim plin de încredere în Tatăl nostru! Încrederea trebuie să se dezvolte în vremurile acestea, chiar şi astăzi. Dumnezeu să ne dea puterea de a ne bizui pe El! Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.