Psalmii 40:11

Versetul biblic pe care l-am ales pentru astăzi se găseşte în Psalmii 40:11:

„Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.”

În lumea creştină, concepţia despre Dumnezeu porneşte de la o imagine corectă, echilibrată şi ajunge la cele mai nebănuite extreme. În timp ce unii privesc exclusiv la iubirea sau mila lui Dumnezeu, alţii nu pot vedea decât dreptatea sau duritatea Sa.

Cum este Dumnezeu? Este BUN? Este NEMILOS? Cum îl vezi tu pe Creator? Te gândeşti la Dumnezeu ca la Unul care trece peste orice greşeală nebăgând-o deloc în seamă? Sau te gândeşti că Dumnezeu ar Cineva care abia aşteaptă să greşeşti ca să verse peste tine toate judecăţile Sale?

Dumnezeu eşte şi iubitor, dar şi drept! Dacă eşti echilibrat şi realist, vei simţi ambele atribute ale Sale în orice situaţie. Însă, ce trebuie subliniat este faptul că Dumnezeu îmbracă totdeauna dreptatea Sa în îndurare. Dacă vii la E,l vei primi mila de care ai nevoie. Vei simţi revărsându-se condescendenţa Sa din plin .

Când lui David i s-a cerut să aleagă pedeapsa pentru păcatul său, el a spus: “Mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” El a simțit că Dumnezeu cunoștea lupta și strâmtorarea sufletului. Când cineva este făcut în stare să înțeleagă câtuși de puțin caracterul lui Dumnezeu, el nu vede în Dumnezeu spiritul răzbunător și nemilos manifestat de oameni, ci înțelege că încercarea și suferința sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a-i educa pe copiii Săi și pentru a-i învăța calea Sa, ca să se poată încrede în harul Lui. “Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumina, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!” Când este condus la fluviul iubirii lui Dumnezeu, sărmanul căzut exclamă: Când El m-a încercat, am ieșit curat ca aurul pur. În situațiile adverse îngăduite de Dumnezeu, sufletul suferind ajunge să fie răbdător, încrezător și biruitor.” (E. G. White – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 354)

Dumnezeu să ne ajute să simţim şi dreptatea, dar şi îndurarea Sa în aceste vremuri speciale!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.