Ziua 19 – Priviţi în sus, la Isus”

Spread the love

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Doamne, auzi-mi glasul, dimineața! Dimineața, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept. (Psalm 5:3)

”Concentrați-vă toate puterile și priviți în sus, nu în jos, la dificultățile voastre; și atunci nu veți cădea pe cale. În curând veți vedea pe Isus în spatele norului, întinzând mâna pentru a vă ajuta; și tot ce veți avea de făcut este să întindeți mâna într-o credință simplă și să-L lăsați să vă conducă. Pe măsură ce deveniți astfel mai plini de încredere, prin credință în Isus, veți deveni plini de speranță. Lumina, strălucind de la crucea Calvarului, vă va descoperi prețuirea pe care Dumnezeu o are față de suflet și, apreciind această prețuire, veți căuta să reflectați lumina în lume. Un nume mare între oameni este asemenea literelor scrise pe nisip, dar un caracter fără pată va dura toată veșnicia. ” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 578)

Întrebări de meditat:

Care este primul lucru pe care îl faci în fiecare dimineață?

Te uiți la știri, e-mailuri sau social media? Începi să te gândești la toate problemele tale?

Sau te uiți în sus la Isus?

Pe parcursul zilei de astăzi, luați-vă un nou angajament să priviți la Isus în loc să priviți în jos încercările voastre.

Uitați-vă la Isus pentru speranță în loc să vă întoarceți spre lumea seculară pentru încurajare.

Motive de rugăciune –marți, 14 aprilie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ

În ultimele treizeci de zile, peste o sută de mii de resurse au fost descărcate de pe www.revivalandreformation.org. Îl lăudăm pe Domnul că mulți oameni își recunosc nevoia spirituală și caută să crească în umblarea lor cu Dumnezeu. De asemenea, îl lăudăm pe Domnul că mii de grupe de rugăciune se formează în toată lumea ca urmare a acestei crize COVID-19.

CERERI:

  • Rugați-vă pentru membrii bisericii din Germania, Franța, Spania, Italia și Belgia. Aceste zone fierbinți încă se chinuie să învingă virusul. Rugați-vă pentru vindecare pentru cei care au suferit pierderi.
  • Rugați-vă pentru membrii bisericii din Orientul Mijlociu, în special în Iran și Israel. Rugați-vă pentru cei care trăiesc înghesuiți în compartimente minuscule, cu puțin aer proaspăt și fără posibilitatea de a face exerciții fizice.
  • Rugați-vă pentru vecinii dvs. care poate nu-L cunosc pe Isus. Rugați-vă pentru modalități de a împărtăși cu ei speranța în Isus, poate prin intermediul evanghelizării „telefonului mobil” sau a altor resurse utile online.
  • Rugați-vă pentru cei din propria biserică sau localitate care se luptă cu COVID-19 chiar acum. Rugați-vă ca mâna vindecătoare a lui Dumnezeu să fie asupra lor.
  • Rugați-vă ca toți să fim ispravnici credincioși și să returnăm Domnului zecimea. Chiar dacă vremurile sunt dificile, Biblia ne spune că El va cinsti cei care Îl cinstesc (1 Samuel 2:30).

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Tragedia Veacurilor, capitolul 37 – „Scripturile o apărare sigură
  • Frank și Michael Hasel, „Cum să interpretăm Scriptura„, introducere la lecțiunile de adulți ale Școlii de Sabat pentru trimestrul 2.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu 

Materiale pentru studiu suplimentar:

Şi aspectul fizic este important. Ce ar trebui să privim?

„În loc de a viețui acolo unde nu pot fi văzute decât lucrările oamenilor, unde priveliștile și sunetele nutresc adesea gânduri îndreptate către rău, unde frământarea și zăpăceala aduc oboseală și tulburare, mergeți acolo unde puteți contempla lucrările lui Dumnezeu. Găsiți-vă odihna spiritului în frumusețea, liniștea și pacea naturii. Lăsați ca ochiul să se odihnească asupra câmpurilor verzi, asupra dumbrăvilor și dealurilor. Priviți sus, la cerul albastru, neacoperit de praful și fumul orașului, și respirați aerul înviorător al cerului. Duceți-vă acolo unde, departe de zăpăceala și desfrâul vieții de la oraș, le puteți oferi copiilor tovărășia voastră, unde îi puteți învăța despre Dumnezeu prin lucrările Sale și pregăti pentru o viață integră și folositoare.” (E. G. White – Divina vindecare, pag. 367)

Din punct de vedere spiritual:

Isus a adăugat: “Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”. Nu vă bucurați că aveți putere, ca să nu pierdeți cumva din vedere dependența voastră de Dumnezeu. Fiți cu băgare de seamă, ca să nu se apropie de voi mulțumirea de sine și să ajungeți să lucrați în propria putere mai degrabă decât în spiritul și tăria Domnului vostru. Eul este totdeauna gata să se laude dacă într-o măsură oarecare lucrarea are succes. Eul se îngâmfă și se înalță și cei din jur rămân cu o impresie greșită și nu înțeleg că Dumnezeu este totul în tot. Apostolul Pavel zice: “Când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12, 10.) Când ne dăm seama de slăbiciunea noastră, înțelegem că trebuie să ne sprijinim pe o putere care nu este în noi. Nimic nu poate să pună așa de mult stăpânire pe inimă ca simțământul neclintit al răspunderii noastre față de Dumnezeu. Nimic nu pătrunde mai mult în profunzimea motivelor purtării noastre ca simțământul iubirii iertătoare a lui Hristos.

Dacă avem părtășie cu Dumnezeu, atunci suntem umpluți cu Duhul Său cel Sfânt, care ne face în stare să avem părtășie și cu semenii noștri. Bucurați-vă atunci când, prin Hristos, ați devenit legați cu Dumnezeu, membri ai familiei cerești. Dacă priviți totdeauna în sus, veți avea simțământul continuu al slăbiciunii firii voastre omenești. Cu cât veți cultiva mai puțin eul, cu atât veți înțelege mai clar și mai pe deplin măreția Mântuitorului vostru. Cu cât vă veți lega mai strâns de izvorul luminii și al puterii, cu atât va străluci mai multă lumină asupra voastră și cu atât veți avea mai multă putere de a lucra pentru Dumnezeu. Bucurați-vă că sunteți una cu Dumnezeu, una cu Hristos și cu întreaga familie cerească.” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 493)

„Nimeni nu trebuie să meargă sfiindu-se și tremurând, într-o continuă îndoială, semănând calea cu nemulțumiri; ci toți ar trebui să privească la Dumnezeu și să vadă bunătatea Lui și să se bucure de iubirea Lui. Concentrați-vă toate puterile și priviți în sus, nu în jos, la dificultățile voastre; și atunci nu veți cădea pe cale. În curând veți vedea pe Isus în spatele norului, întinzând mâna pentru a vă ajuta; și tot ce veți avea de făcut este să întindeți mâna într-o credință simplă și să-L lăsați să vă conducă. Pe măsură ce deveniți astfel mai plini de încredere, prin credință în Isus, veți deveni plini de speranță.

Lumina, strălucind de la crucea Calvarului, vă va descoperi prețuirea pe care Dumnezeu o are față de suflet și, apreciind această prețuire, veți căuta să reflectați lumina în lume. Un nume mare între oameni este asemenea literelor scrise pe nisip, dar un caracter fără pată va dura toată veșnicia. Dumnezeu vă dă inteligență și o minte care gândește, prin care puteți prinde făgăduințele Lui; și Isus este gata să vă ajute în formarea unui caracter puternic și armonios. Cei care au un astfel de caracter nu vor ajunge niciodată descurajați pentru că nu au succes în afacerile lumești. Ei sunt “lumina lumii”. Satana nu poate distruge și nici să facă fără efect lumina ce strălucește de la ei.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 578)

„Nu va mai fi mult până vom vedea pe Acela în care sunt adunate nădejdile noastre de viață veșnică. Și în prezența Lui, toate încercările și suferințele acestei vieți, vor fi ca nimic. “Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină, foarte puțină vreme; și ‘Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi’”. (Evrei 10, 35-37.) “Priviți în sus, priviți în sus și faceți credința voastră să sporească fără încetare. Lăsați credința aceasta să vă călăuzească pe cărarea îngustă care duce prin porțile cetății la Dumnezeu în marele viitor, întinsul, nemărginitul viitor de slavă care este pentru cei răscumpărați”. “Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaia timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape”. (Iacov 5, 7.8.)” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 287)

„Încă un cuvânt. Toți cei care sunt legați de cauza și lucrarea lui Dumnezeu trebuie să-și păstreze în stăpânire talentul imaginației, altfel vom face greșeli grave. Aceasta înseamnă să punem pe Domnul totdeauna înaintea noastră. Rugăciunea mea este ca Domnul să ne ajute. Îmbunătățirea talentelor și a eficienței trebuie cultivată cu asiduitate și să nu se facă nici o lucrare la întâmplare. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să vă ajute, să vă întărească și să vă mângâie. Priviți totdeauna în sus. Isus este un Mântuitor înviat. El nu este în mormântul lui Iosif cu piatra cea mare prăvălită la intrare. Avem un Hristos viu, înălțat, care stă la cârma bisericii Sale. Nădăjduiesc că poporul nostru își va prinde sufletele neajutorate de Dumnezeu. El poate purta toate poverile voastre; El poate duce toate greutățile voastre. Închei această scrisoare lungă cu multă împreună simțire pentru toate neclaritățile voastre.” (E. G. White – Mărturii nepublicate, pag. 130)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.