Oază de speranţă

Spread the love

Călător obosit pe cărarea spre cer,
De dureri năpădit şi-al nedragostei ger,
În cădere rănit, de ispite-ncercat
Cu moral la pământ, de păcat ruinat
Te întoarce spre Cel care viaţa ţi-a dat!

 

Luptător prea învins pe un front nevăzut,
Lucrător fără rost pe pământ decăzut,
Truditor disperat, cu-orizontul închis,
Gânditor prea adânc, fără dor, fără vis
Mai priveşte şi-n sus, nu privi în abis!

 

Angajat pe deplin în al vieţii tumult,
Criticat de ateu, înjurat de incult,
Asuprit de părinţi, chinuit de copii,
Fără timp, şi-ocupat de prea multe hârtii
Nu uita că mai e şi-un alt timp: veşnicii!

 

Însetat şi flămând, de-ale gurii lipsit,
Nesătul, dar de toate şi totul scârbit
De nevoi cu un chip mult prea tare schimbat,
Vinovat şi mereu de mustrări apăsat
Că e loc de mai bine, tu, oare-ai uitat?

 

Rătăcit pe pământ, fără ţintă şi scop,
Fără muşchi şi oprit chiar de cel mai mic hop,
Cu povara prea grea, de plăceri înfrânat,
Afundat tot mai mult în noroi de păcat
Este timp chiar acum de întors şi iertat!

 

Dumnezeu ne-a lăsat în pustiul de foc
Un flacon de speranţă: e-al harului loc,
Să pornim deci spre el, nu e timp de-a mai sta:
Este oaza în care cu toţi vom afla
De Domnul cel Bun şi de dragostea Sa!

 

Lucrează, iubeşte şi fii bun pe pământ,
Te adapă acum din Cuvântul Său Sfânt
Vei cunoaşte pe Domnul şi te va schimba
Vei mai cere iertare iar El ţi-o va da
Şi îţi va promite că la cer te va lua!

 

© Viorel Dascalu 2010

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.