Psalmii 18:29

Spread the love

Făgăduința de astăzi face parte dintre cuvintele lui David:

„Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.” (Psalmii 18:29)

De foarte multe ori, atunci când privim în jurul nostru, vedem pe mulţi dintre cei care ne înconjoară ca pe nişte duşmani. Ne izolăm de ei şi construim ziduri de apărare. Discriminarea este un astfel de zid construit pe diferite criterii. Este corect să construim ziduri între oameni?

„Hristos n-a recunoscut nici o deosebire de naționalitate, rang sau crez. Cărturarii și fariseii doreau să facă un folos local și național din toate darurile cerului și să excludă restul familiei lui Dumnezeu din lume. Dar Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărțire. El a venit pentru a arăta că darul Său de îndurare și iubire este tot așa de neîngrădit ca și aerul, lumina sau revărsarea ploii care înviorează pământul.
Viața lui Hristos a adus la ființă o religie în care nu există caste, o religie prin care iudei și neamuri, liberi și robi, sunt legați într-o frăție comună, egali înaintea lui Dumnezeu. Nici o problemă de politică nu I-au influențat mișcările. El n-a făcut nici o deosebire între vecini și străini, prieteni și vrăjmași. Ceea ce-I mișca inima era un suflet însetat după apa vieții.”
(E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 190-191)

Printre altele, a venit timpul să sărim peste ziduri. Domnul Isus Hristos ne poate ajuta să ajungem dincolo de aceste bariere, în mijlocul „duşmanilor”. A venit timpul să ieşim din găoacea noastră comodă, să ne amestecăm printre „oştile înarmate” care ne înconjoară şi să „cucerim” suflete pentru Hristos.

Cu Dumnezeul nostru putem trece peste orice întăritură. Să-I cerem astăzi puterea necesară de a sări peste toate zidurile noastre de prejudecăți! Apoi, biruinţa va veni indiscutabil! Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.