Ziua 95 – Mă voi duce… la prietenii mei

Spread the love

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viața pentru prietenii săi.” Ioan 15:13 

”Fiecare membru al bisericii ar trebui să considere ca fiind o datorie deosebită a lui aceea de a lucra pentru cei care trăiesc în vecinătatea lui. Cercetați cum puteți ajuta mai bine pe cei care nu se interesează de cele religioase. Când stați de vorbă cu prietenii și vecinii voștri, arătați interes față de buna lor stare spirituală și materială. Prezentați-L pe Hristos ca pe Mântuitorul care iartă păcatele. Invitați-i pe vecini în familia voastră și citiți împreună cu ei din valoroasa Biblie și din cărțile care tâlcuiesc adevărurile ei. Lucrul acesta, însoțit de cântări simple și de rugăciuni arzătoare, le va mișca inima. Membrii comunității să se deprindă să facă această lucrare. Lucrul acesta este tot atât de esențial ca și acela de a salva sufletele întunecate din țările străine. În timp ce unii simt povară pentru sufletele celor din locuri depărtate, cei mulți, care sunt acasă, să simtă povara pentru sufletele prețioase din jurul lor și să lucreze sârguincios pentru salvarea lor. ” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 6, pag. 276)

Întrebări de meditat:

Isus ne consideră, pe tine și pe mine, prietenii Lui. Ce gând minunat! El a fost dispus să-Și dea viața pentru mântuirea noastră și a făcut acest lucru, chiar dacă acceptarea de către noi a darului Său nu era garantată.

Ai prieteni care încă nu-L cunosc pe Isus? Sau poate că ți-a fost frică să vorbești despre Hristos de frica de a nu pierde prietenia lor?

Dacă Isus a fost dispus să-și dea viața, da, tot ceea ce este, pentru mântuirea prietenilor Săi, nu ar trebui să facem tot ce putem pentru a-i încuraja pe prietenii noștri pe drumul către o umblare credincioasă cu Isus?

Întreabă pe Dumnezeu în rugăciune cum să te implici cel mai bine în evanghelizare față de prietenii tăi. Cere-I să-ți ofere oportunități de a vorbi despre credința ta, iubirea lui Isus și cum pot experimenta și harul mântuitor al lui Dumnezeu!

Motive de rugăciune – Luni, 29 iunie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

  • Anonim: pandemia Coronavirus ne-a deschis ochii către apropierea revenirii lui Isus. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cele 100 de zile de rugăciune. Ne rugăm mult mai mult acum ca familie. Într-o zi din mai am avut un accident groaznic care ar fi trebuit să ducă la răni grave, dar slavă lui Dumnezeu, am plecat cu toții fără zgârieturi! În ziua aceea ne rugasem de două ori în călătoria noastră. Dumnezeu este credincios!
  • Rut A.: M-am rugat ca Dumnezeu să-mi ofere ocazia să dau mărturie vecinului meu și El mi-a deschis o ușă pentru a-L împărtăși pe Hristos. Este bolnav și a început să creadă în Dumnezeu!
  • Biroul Diviziunii Pacificului de Sud: Două rugăciuni specifice pentru pacienții cu COVID-19 au primit răspuns pozitiv. Ambii bărbați erau într-o stare extrem de critică și doar o minune putea să-i salveze. Amândoi sunt recuperați!
  • Alicia S.: Mulțumesc lui Dumnezeu pentru cele 100 de zile de rugăciune, deoarece în acest timp mi-a descoperit toate păcatele nemărturisite, unul fiind egoismul, concentrându-mă doar pe propriile mele probleme. Rugându-mă în fiecare zi pentru alții dezvoltă în mine o inimă mai grijulie și mai iubitoare.
  • Lo R.: M-am rugat cu seriozitate pentru ca să pot vorbi cuiva despre Isus. M-am rugat ca cineva să mă întrebe cu sinceritate. Astăzi am vizitat o firmă și o doamnă m-a întrebat dacă am pliante pentru a le împărți. I-am spus că am tone. I-am dat Calea către Hristos, am obținut numărul ei și sper la mai mult. Este prima dată pentru mine când am încredere în Dumnezeu în felul acesta.

CERERI:

  • Rugați-vă pentru prietenii voștri necredincioși. Rugați-vă pentru înțelepciune pentru a împărtăși Evanghelia cu ei la momentul potrivit.
  • Rugați-vă pentru cei cu provocări privind sănătatea mintală, care se simt izolați, anxioși și neputincioși.
  • Rugați-vă pentru o biserică din Toronto, Canada, organizată în special pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care oferă un loc confortabil pentru închinare și pentru a construi prietenii. Vă rugăm să vă rugați ca această lucrare să crească și să fie repetată în multe locuri.
  • Rugați-vă pentru toți pastorii și liderii bisericii locale, precum și pentru administratorii și lucrătorii conferinței, uniunii, diviziunii și Conferinței Generale. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea înțelepciune ca să slujească cel mai bine în câmpurile lor.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”

Materiale pentru studiu suplimentar:

„Dacă dorim să aducem la îndeplinire lucrarea, trebuie să fie făcute vizite, să fie înălțate rugăciuni, să se manifeste simpatie, iar evlavia întregii biserici să se arate în spirit și în practică. Puteți să stați cu prietenii voștri și să vorbiți într-o modalitate plăcută și prietenoasă despre credința prețioasă a Bibliei. — The Review and Herald, 13 august, 1889.” (E. G. White – Evanghelizare, pag. 113)

„Vorbiți în mod familiar și faceți apeluri personale — Efortul personal, și interesul arătat față de prietenii și vecinii voștri va îndeplini mai mult decât poate fi estimat. Sufletele pentru care a murit Hristos pier din cauza lipsei acestui fel de lucrare…. Truda voastră va aduce mai mult bine real decât întrunirile cele mai cuprinzătoare cărora le lipsește efortul personal. Când acestea două sunt îmbinate cu binecuvântarea lui Dumnezeu, poate fi făcută o lucrare mai corectă și mai completă. Dacă nu putem să împlinim decât un aspect, acesta să fie activitatea personală de deschidere a Scripturilor în familii, făcând apeluri personale și vorbind neceremonios cu membrii familiei, nu despre lucruri de mică importanță, ci despre temele mărețe ale mântuirii. Ei să vadă că aveți pe inimă povara mântuirii sufletelor. — Ibid., 13 martie, 1888.” (E. G. White – Lucrarea de binefacere, pag. 93)

„Noi am făcut doar o mică parte din lucrarea de evanghelizare, pe care Dumnezeu dorește ca să o facem cu vecinii și prietenii noștri. În fiecare oraș din țara noastră, există oameni care nu cunosc adevărul. Iar în afară, în lumea cea vastă de dincolo de mări, sunt multe câmpuri noi, în care trebuie să arăm pământul și să semănăm sămânța.” (E. G. White – Sfaturi pentru biserică, pag. 64)

„Rugați-vă pentru prietenii voștri. — Dumnezeu va face pentru noi lucruri mai mari decât putem să cerem sau să gândim, dacă vom avea încredere în El pe deplin. Vom crede noi, vom înainta noi cu credință, speranță și curaj, prinzându-ne cu putere de Cel Atotputernic? (…) Toți cei care declară a crede adevărul prezent trebuie să aplice în viața lor principiile lui curate și sfinte. Dacă își vor da seama că ar putea să facă foarte mult, dacă s-ar consacra lui Dumnezeu, surorile noastre ar putea fi de mare folos. Dacă ar vorbi și ar lucra cu înțelepciune cerească printre cunoscuți, ele ar putea să facă o lucrare bună.
Dacă ar vorbi mai puțin despre lucrurile neimportante, dacă s-ar ruga mai stăruitor [118] și ar aduce la Isus cazurile prietenilor lor, rugându-L să le ilumineze mintea, rugăciunile lor ar putea să facă un mare bine și, cu siguranță, vor face mult bine dacă vor fi înălțate cu credință. Surorile noastre pot fi conlucrătoare cu Dumnezeu. Când viața aceasta de aici se va încheia, ele vor fi în stare să privească înapoi la viața lor nu ca la un deșert, ci ca la un câmp plin de muguri, flori și fructe, ca rezultat al trudei lor. — Manuscript Releases, vol. 7, p. 40, 41″ (E. G. White – Fiice ale lui Dumnezeu, pag. 79)

„Biserica are succes atunci când membrii își caută prietenii și le povestesc experiența lor personală cu Isus. — Atmosfera din biserică este atât de rece, spiritul care predomină este de așa natură, încât bărbații și femeile nu-și pot menține evlavia inițială, de origine cerească. Căldura dragostei dintâi s-a răcit și, dacă bisericile nu sunt udate cu botezul Duhului Sfânt, dacă nu se pocăiesc și nu fac faptele dintâi, sfeșnicul le va fi luat. Faptele dintâi ale bisericii s-au văzut atunci când credincioșii și-au căutat prietenii, rudele și cunoștințele și, cu inimile pline de iubire, le-au spus ce înseamnă Isus pentru ei și ce înseamnă ei pentru Isus. — TM 167.” (E. G. White – Lucrarea pastorală, pag. 74)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.